Eugen Luchianiuc, astăzi am întârziat la birou. Ţin să te anunţ pentru că acest minor fapt cotidian s-a petrecut astăzi în urma lecturării celor două fraze postate de tine pe Vox Publika, cu titlul ,,Oare ce salariu au protestatarii?”. Am răvăşit toată biblioteca şi toate sertăraşele birourilor în căutarea lui Michel Croizer şi Erhard Friedberg. N-ai zice că ar dura chiar mult să descoperi în propria-ţi locuinţă doi sociologi.
Ei bine, se „ascunseseră” printre acte (îşi recunoscuseră valoarea). Le-am povestit despre nedumerirea ta cu privire la lipsa de interes a Ministerului Muncii, Protecției Sociale și a Familiei de a introduce în Nomenclatorul Profesiilor funcția de ,,Protestatar”. Le-am mărturisit că în baza documentării şi a cercetării de teren desfăşurate în ultimii doi ani cu privire la mişcările de protest din R. Moldova îmi permit să cred că atunci când în R. Moldova apar oameni cu pancarte în faţa unor instituţii publice, atunci se schimbă (chiar dacă puţin sesizabil) şi cadrul de referinţă al sistemului care cuprinde acei actori sociali.
Crozier şi Friedberg (1977) m-au aprobat, bineînţeles, într-o manieră mai tehnică: atât indivizii, cât şi sistemul din care fac parte sunt produse. Actorii sociali sunt produse ale sistemului care le reglementează drepturile şi libertăţile, iar sistemul este produs al actorilor sociali, care îl sprijină şi au puterea de a-l schimba. Potrivit lor, schimbările sociale reprezintă structurări şi restructurări continue ale arenei în care oamenii acţionează ca răspuns la problemele şi provocările cu care se confruntă. Astfel că negocierile, cooperarea, conflictele şi jocurile sociale sunt factori ai schimbării sociale. Acţiunea de a atrage atenţia asupra unei probleme de interes public, în spaţiul public, de către actorii sociali este una creativă, novatoare deoarece presupune o ,,invăţare colectivă” (fiind expusă). Descoperirile şi inovaţiile individuale împărtăşite în cadrul protestelor se transformă în practici sociale şi devin parte a sistemului. În consecinţă, pattern-urile sistemului se modifică, în acelaşi timp cu mecanismele de reglementare a acţiunilor indivizilor.
Schimbarea unui sistem este rezultatul căutărilor şi inventivităţii actorului social cuprins în acel sistem. Actorul social devine, astfel, agent al schimbării unor condiţii structurale cărora li se opune. Protestatarii sau cei care contestă o normă, o măsură, un regim, fie că vorbim de Maia Laguta, de Anatolie Juraveli, Oleg Brega, preoţii ortodocşi, „patrioţii moldoveni”, părinţii unor jurnalişti sechestraţi de autorităţile din regiunea transnistreană sau tineri (nu ,,tinerii”) din PMAN în ziua de 7 aprilie 2009 reflectă o societate aflată într-un proces continuu de transformare socială.
Aş privi cu suspiciune absenţa pancartelor din spaţiul public din Chişinău, de exemplu. R. Moldova nu trebuie să încremenească într-o realitate socială trasată de un cadru politic confuz. Societatea din R. Moldova are nevoie de o dinamică a raporturilor dintre indivizi şi instituţii, exprimată fie în situaţii de tensiune, de satisfacţie, de cooperare sau conflict. Priveşte în jur şi constată nişte probleme pe care le are un locuitor din Ciocana, să zicem. Scrie despre asta pe Vox Publika. Eşti plătit pentru postarea ta?
Şi Eugen, fotografia care însoţeşte textul de pe Vox Publika nu este recentă, ceea ce îmi semnalează că lansarea întrebării tale nu are caracter spontan, ci reflectă proiecţii ale unei preocupări din trecut. La cât mai multe!
Sursa foto: Inconstantin.ro
