Pe 1 februarie 2020, compania austriacă BAG Ölmühle BetriebsgmbH a găzduit fondatorul companiei OLSEG – VT Ltd din Republica Moldova, o companie locală de procesare de soia care a investit recent în echipamente de mărunţire a boabelor, punând bazele primului concasor pentru soia, care operează în R. Moldova, scrie TVR Moldova.
Aceasta a fost o posibilitate unică pentru procesatorul din Republica Moldova să viziteze o entitate similară, care şi-a instalat echipamentul nou acum un an şi, prin urmare, poate împărtăşi cele mai relevante experienţe şi cunoştinţe.
Vizita a fost organizată în cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană „Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar în Moldova, prin integrarea în lanţurile valorice domestice şi globale, în special în sectorul soia”, implementat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) în parteneriat cu Donau Soja Austria şi Centrul Educaţional Pro Didactica.
În 2011, BAG Ölmühle BetriebsgmbH şi-a asumat responsabilitatea de a stabili o producere de hrană şi furaje fără OMG şi a stabilit un indicator clar atunci când şi-a adaptat procesele de extracţie la soia europeană, fără OMG. Această decizie a fost luată în urma dorinţei de a avea o aprovizionare de proteine independentă, europeană.
Fiind cea mai mare fabrică de ulei din soia din Austria, compania a jucat un rol important în aprovizionarea consumatorilor cu produse regionale nemodificate genetic. Acest aspect reprezintă o experienţă de nepreţuit, care poate fi împărtăşită unei noi companii de concasare de soia stabilită în Europa, în afară de chestiuni legate de tehnologie şi rentabilitate.
O altă lecţie importantă, pe care compania din R. Moldova o va aduce acasă, este faptul că, optând pentru instalaţii locale de procesare, compania va putea să sprijine şi să promoveze cultivarea domestică de soia şi să ofere fermierilor locali opţiuni comerciale de încredere pentru terenul lor roditor.
Implementarea tehnologiilor ecologice în agricultură pentru creşterea fertilităţii solului şi introducerea standardelor de calitate şi a sistemelor de certificare, de asemenea vor facilita creşterea producţiei agricole spre export. Aceasta va contribui la asigurarea securităţii alimentare şi la atenuarea schimbărilor climatice, prin practici agricole inteligente, prietenoase mediului.