Sărbătorirea zilei de 9 mai la Chișinău în formatul impus de Moscova este o acțiune antinațională care sfidează bunul simț și denaturează adevărul istoric. De această părere este jurnalistul Petru Bogatu care a subliniat că dacă nu oprim nebunia lui Dodon suntem pierduți și ne merităm destinul de vasali umili și de bondoci sub-culturali.
În opinia lui Petru Bogatu există cel puțin nouă motive care demonstrează că orice sărbătorire a zilei de 9 mai la Chișinău în formatul impus de Moscova este o acțiune antinațională. Primul ar fi că actualul teritoriu al Republicii Moldova nu s-a aflat „sub ocupație germano-fascistă”, după cum se exprimă propaganda rusească, fiind parte integrantă a statului român independent. „Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!” a fost apelul la luptă adresat Armatei Române în vara anului 1941, soldat cu eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică. Astfel, Armata Roșie nu a avut nimic de eliberat între Prut și Nistru în august 1944. Din contră, perpetuarea prezenței ei a fost pe cât de ilegală, pe atât de criminală.
„Al doilea. Uniunea Sovietică, comunistă, a ocupat şi a anexat părţi ale României în iunie 1940, teritorii care nu i-au mai fost returnate, fapt constatat în Rezoluția Parlamentului European de la 19 septembrie 2019.
Al treilea. În aceeași Rezoluție a Parlamentului European se arată că „cel de-al Doilea Război Mondial, cel mai devastator război din istoria Europei, a fost cauzat de Tratatul de neagresiune nazisto-sovietic din 23 august 1939, cunoscut și sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, și protocoalele sale secrete, care a permis ca două regimuri totalitare cu obiectivul de a cuceri lumea să împartă Europa în două zone de influență”.
Al patrulea. Până la 22 iunie 1941 Hitler și Stalin au fost aliați și totodată fiecare dintre ei pregătea în taină o agresiune împotriva celuilalt. Războiul dintre ei era inevitabil și decurgea din ideologia nazistă și cea comunistă. Hitler, în conformitate cu doctrina național-socialistă, urmărea „extinderea spațiului vital” pentru rasa ariană la nivel planetar, iar Stalin, în conformitate cu învățătura lui Marx-Engels-Lenin, dorea să provoace revoluția mondială și instalarea forțată a comunismului în toată lumea”, a explicat Bogatu într-un editorial pentru deschide.md
În opinia sursei cel de-al cincilea motiv ar fi că într-o serie de documente internaționale, în special, în mai multe declarații sau rezoluții ale APCE, Adunării Parlamentare a OSCE și Parlamentului European se consemnează că intrarea Armatei Roșii în țările Europei Centrale și de Est în anul 1944 a pus începutul unei ocupații sovietice care a durat nu mai puțin de 45 de ani.
De asemenea o altă confirmare ar fi faptul că Parlamentul European a instituit Ziua Internaţională a eroilor în lupta împotriva totalitarismului (pe 25 mai), și Ziua de comemorare a victimelor regimurilor totalitare (pe 23 august), arătând că „regimurile naziste și comuniste au comis crime în masă, genocid și au realizat deportări, cauzând pierderi fără precedent de vieți omenești și privări de libertate”.
„Al șaptelea. Înfrângerea catastrofală din 1941-1942 a Armatei Roșii, care avea o superioritate netă asupra Wehrmachtului în tancuri, avioane și resurse umane, dovedește că populația URSS nu dorea să lupte pentru Stalin și regimul său totalitar. Pentru prima dată în istorie peste un milion de locuitori ai unui stat invadat au acceptat să lupte cu arma în mână de partea invadatorilor (armata generalului Vlasov), numărul dezertorilor și prizonierilor sovietici fiind de peste 7 milioane.
Al optulea. Pretinsa „blocadă a Leningradului” este un fals bolșevic abominabil. În realitate, avem de a face cu un act de genocid sovietic. Stalin a comis o crimă de război, lăsând în mod premeditat ca populația să moară de foame, cu toate că aprovizionarea orașului se putea face pe lacul Ladoga sau pe cale aeriană. Pentru liderii comuniști oamenii care ajungeau prizonieri sau se pomeneau sub administrația germană nu erau decât un gunoi. La 3 iulie 1941, bunăoară, Stalin ordonase să fie arse sau distruse toate localitățile ocupate de Wehrmacht, sortindu-i pierii pe proprii cetățeni abandonați sub stăpânire nazistă”, mai menționează jurnalistul.
Iar ultimul argument prezentat de Petru Bogatu se referă la faptul că Armata Roșie a ajuns la Berlin în mai 1945 numai datorită sprijinului militar, logistic, economic și tehnologic al aliaților. Marea Britanie a luptat cu succes cu Germania nazistă pe mare și pe uscat, pricinuindu-i pierderi enorme, încă din septembrie 1939, când Stalin devenise oficial aliatul lui Hitler. Debarcarea anglo-americană în Sicilia din 1943 și răsturnarea regimului Mussolini a înclinat decisiv balanța războiului în favoarea aliaților. Fără avioanele, tancurile, armele, tehnologiile de război și alimentele furnizate Uniunii Sovietice de către SUA încă din anul 1941 Armata Roșie nu avea nicio șansă să iasă basma curată din confruntarea cu Wehrmachtul.