„Clasa politică de la Chișinău crește o generație care nu știe nimic despre originile conflictului din raioanele de est al R. Moldova, iar politicienii cinici, cum este Igor Dodon, încearcă să manipuleze opinia publică prin tot soiul de scenarii în spatele cărora se ascunde Federația Rusă”. De această părere este deputatul Oazu Nantoi, care atenționează că dacă nu ne trezim pierdem R. Moldova
Oazu Nantoi, deputat PAS, a declarat astăzi că în calitate de participant încă viu al evenimentelor din perioada destrămării URSS, constată cu regret că clasa politică de la Chișinău ignoră totalmente problema conflictului din raioanele de est al R. Moldova fără soluționarea căreia statul R. Moldova nu are nicio perspectivă.
„Totodată clasa politică din R. Moldova crește o generație care nu știe nimic despre originile acestui conflict, iar politicienii cinici, cum este Igor Dodon, încearcă să manipuleze opinia publică prin tot soiul de scenarii în spatele cărora se ascunde Federația Rusă”, a mai adăugat parlamentarul de la Chișinău.
De asemenea Nantoi a reamintit că pe 18 decembrie 2020, deputații Blocului ACUM, au cerut socialiștilor să renunțe oficial la ideea federalizării R. Moldova care echivalează cu trădarea de patrie. „Însă, colegii noștri din PSRM se prefac că plouă, iar președintele Dodon îi dă zor cu inițiative dictate de Kozak. Prin urmare, noi considerăm că situația devine periculoasă pentru viitorul R. Moldova. Și respectiv, vrem să sensibilizăm opinia publică. Stimați cetățeni, dacă nu ne trezim pierdem R. Moldova!”, a atenționat Oazu Nantoi
Amintim că recent, ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, a declarat că intervenția armatei ruse pe teritoriul Republicii Moldova, în 1992, nu a fost un act de agresiune, ci „o intervenție pentru a opri vărsările de sânge”.
Iar astăzi, PPDA și PAS au înaintat o moţiune simplă împotriva ministrului de Externe, prin care au solicitat explicații foarte clare referitor la „aceste afirmații condamnabile despre evenimentele din 1992”.