În timp ce Igor Dodon, președintele prorus de la Chișinău, amenință că va schimba Constituția pentru a bloca Unirea, sute de mii de oameni din R. Moldova așteaptă să-și redobândească cetățenia română. Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) anunță că fiecărui membru al Comisiei pentru Cetățenie îi sunt distribuite săptămânal spre analiză sau rezolvare in medie 400-450 de dosare de cetățenie.
Mai mult, ANC precizează că într-o zi normală de lucru, instituția primește spre soluționare circa 450 dosare de cetățenie. Într-un răspuns oficial oferit deputatului Iurie Reniță la demersurile sale, privind urgentarea examinării dosarelor de redobândire a cetățenii române, instituția a specificat că având mai puțin de 100 de angajați, ANC a gestionat în toata această perioadă peste 100.000 de dosare de cetățenie anual.
Astfel, începând cu anul 2010, puțin peste 856 600 de basarabeni au depus cereri de redobândire a cetățeniei românești, în prezent 230 de mii așteaptă un răspuns în această privința.
Deficiența de personal existent încă de la înființare a dus la sincope în desfășurarea activității o dată cu creșterea volumului de muncă la nivelul ANC. Astfel, în 2010 au fost înregistrate și analizate 96.417 dosare, în 2011 s-au înregistrat 102.425 dosare, în 2012 -88.663 dosare, în 2013 – 52.798 dosare, în 2014- 21664 dosare, în 2015- 81153 dosare, în 2016- 114870 dosare, în 2017 – 94.499, în 2018-100157 dosare, iar în 2019 au fost înregistrate 103.967 dosare.
„Pentru o fluidizare a procedurilor de examinare și acordare/redobândire a cetățeniei române putem contura două soluții viabile: o mărire a schemei de personal și o modificare a Legii nr. 21/1991 a cetățeniei române, în sensul optimizării procedurii de lucru, a termenelor și redimensionarea Comisiei pentru Cetățeniei”, se arată în răspunsul Autorității Naționale pentru Cetățenie
ANC a mai subliniat că în anii precedenți au fost făcute demersuri pentru a găsi soluții, doar că implementarea acestor soluții țin de competența Ministerului Justiției