Vadim Krasnoselski, liderul separatist de la Tiraspol, se plânge Rusiei de sancțiunile impuse de autoritățile de la Chișinău. Totodată, separatistul s-a arătat deranjat de discursul pe care Aureliu Ciocoi, ministrul de Externe de Chișinău, l-a avut în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU din 25 februarie 2020.
Aureliu Ciocoi, ministrul de Externe de Chișinău a vorbit la ONU despre numeroase încălcări ale drepturilor omului în regiunea transnistreană și a cerut comunității internaționale să contribuie la crearea unui mecanism eficient de monitorizare a situației drepturilor omului în regiunea separatistă. Ulterior, autoritățile transnistrene au numit aceste declarații drept „clipe de propagandă ridicole și o încercare de a justifica incapacitatea Moldovei de a negocia, combate corupția și de a proteja drepturile omului pe propriul său teritoriu”, transmite moldova.org.
Mai mult în cadrul unei ședințe, Vadim Krasnoselski, liderul separatist de la Tiraspol, a anunțat că se va plânge Rusiei și instanțelor europene pe faptul că Republica Moldova ar fi încălcat drepturile antreprenorilor din regiune.
Reacția sa vine după ce un grup de 25 de companii din regiunea separatistă au ajuns cu conturile blocate în băncile din Republica Moldova. Este vorba despre întreprinderi mari precum Uzina Metalurgică de la Râbnița (care asigură circa 20% din exporturile regiunii), uzinele Moldavizolit și Moldavkabeli de la Tiraspol și altele.
Mold-street.com scria că mai multe bănci și întreprinderi din regiune au fost implicate anterior în operațiuni dubioase, cu spălări de miliarde de dolari și finanțarea unor activități suspecte. Cu toate acestea activitatea lor a continuat, iar băncile de la Chișinău, precum Victoriabank și Moldindconbank au continuat să deservească întreprinderile separatiste.
„Vom face contestații către Rusia. Acest lucru este extrem de important, având în vedere că 220 de mii de cetățeni ruși locuiesc pe teritoriul Transnistriei, ale căror drepturi și interese sunt încălcate de către Republica Moldova”, a spus Krasnoselski.
În Constituție este stipulat clar că malul stâng al Nistrului face parte din teritoriul R. Moldova. În realitate, însă, autoritățile de la Chișinău nu dețin controlul asupra regiunii încă de la începutul anilor`90, situația complicându-se din momentul proclamării independenței R. Moldova, la 27 august 1991. Republica nistreană moldovenească nu este recunoscută oficial de nimeni în afară de Rusia și celelalte state rebele, apărute în urma conflictelor.