Prim-miniștrii R. Moldova și Ungariei, Ion Chicu și Viktor Orbán, au semnat Declarația Comună pentru Parteneriat Strategic între Republica Moldova și Ungaria, se arată într-un comunicat de presă. Declarația consideră calitatea Ungariei de membru al Uniunii Europene și obiectivul RM de integrare europeană și importanța intensificării dialogului politic și multidimensional între cele două state.
„Obiectivul primar al Parteneriatului este de a extinde și aprofunda cooperarea bilaterală și susținerea efortului RM de integrare europeană. Guvernele vor desfășura întâlniri consecutive în RM și Ungaria, prezidate de premieri. Vor fi dezvoltate rapoartele pe direcțiile securitate, economie, comerț, energie, transport, agricultură, turism, sănătate, știință și altele. Guvernele vor întreprinde acțiuni comune orientate să susțină progresul RM în procesul de integrare europeană”, mai scrie în sursa citată.
Parteneriatul presupune susținerea și extinderea activității Comisiei mixte interguvernamentale pentru dezvoltare economică Republica Moldova-Ungaria. Prim-miniștrii au convenit să elaboreze Planuri de Acțiuni, menite să determine progresul pe angajamentele asumate și să le evalueze anual realizările.
În cadrul întâlnirii de la Chișinău, Chicu a mulțumit prim-ministrului Ungariei pentru sprijinul oferit Republicii Moldova, menționând că Guvernul așteaptă ca semnarea Parteneriatului Strategic să impulsioneze schimburile economice între cele două state. De asemenea, Orbán a declarat că Ungaria susține deschis intențiile R. Moldova de integrare europeană și va împărtăși toată experiența acumulată în calitate de stat membru.
A fost menționat că nu e simplu să aperi interesele naționale în cadrul UE, dar e mai bine să fii în cadrul Uniunii decât în afara ei.