Comisia Europeană a adoptat solicitarea europarlamentarului Siegfried Mureşan de a folosi toate fondurile europene rămase disponibile în Bugetul UE pentru anul 2020 în combaterea COVID-19.
„Comisia Europeană a răspuns pozitiv acestei solicitări şi a propus astăzi utilizarea a 3 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru un Pachet de solidaritate privind combaterea la nivel european a pandemiei de COVID-19”, a anunțat europarlamentarul.
Potrivit sursei, acest pachet de solidaritate cuprinde mobilizarea a 3 miliarde de euro, dintre care 300 de milioane vor merge către rezerva de echipamente medicale și de protecție a Uniunii Europene – RescEU.
„Această rezervă va finanța achiziționarea de echipamente medicale în proporție de 100% din bugetul Uniunii Europene. Rezerva a fost înființată la începutul lunii martie tocmai pentru a fi utilizată în situații de urgență în regiunile și statele UE care au cea mai mare nevoie în contextul pandemiei de COVID-19. România este primul stat al Uniunii Europene care a primit acceptul să găzduiască o parte din această rezervă”, a declarat Siegfried Mureșan.
Deputatul european a mai spus că alte 2,7 miliarde de euro vor merge către Instrumentul pentru Sprijin de Urgență al Comisiei Europene.
„Pe lângă cele 3 miliarde de euro, Comisia Europeană a mai înaintat zilele trecute și o propunere de rectificare bugetară în valoare de aproximativ 570 de milioane de euro, dintre care aproximativ 119 milioane sunt pentru măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19 la nivel european”, a mai menționat Mureșan.
Potrivit europarlamentarului român, toate sumele prezentate până acum sunt fonduri europene nerambursabile. În plus, Comisia Europeană a mai anunțat astăzi crearea unui instrument de 100 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru țările europene afectate economic de COVID-19. Guvernele europene vor accesa aceste împrumuturi pentru a garanta că oamenii nu vor rămâne fără locuri de muncă în urma pandemiei de COVID-19.
„Eu mă voi asigura că această schemă de împrumut va putea fi accesată cu ușurință de România, adică va ține cont de realitatea de la noi din țară. Sunt foarte mulți români ale căror locuri de muncă sunt puse în pericol de efectele economice ale COVID-19. Vreau ca, prin această schemă, să-i putem ajuta pe fiecare dintre ei.
De asemenea, ca vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European responsabil pentru buget, mă voi asigura că adoptăm aceste măsuri în procedură de urgență în Parlamentul European pentru ca fondurile să fie folosite cât mai repede în România și în celelalte state membre”, a conchis Siegfried Mureșan.
Amintim că europarlamentarul român Siegfried Mureșan a solicitat Comisiei Europene, în ședința Parlamentului European din 26 martie, mobilizarea tuturor fondurilor rămase disponibile în Bugetul Uniunii Europene pe anul 2020 pentru combaterea pandemiei de COVID-19, adică aproximativ 4,1 miliarde de euro.