În plină pandemiei de COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că planeta duce lipsă de aproape 6 milioane de profesionişti în domeniul asistenţei medicale, transmite AFP, citat de AGERPRES.
Într-un raport privind situaţia ofertei de asistenţă medicală pe plan mondial, agenţia ONU, campania internaţională Nursing Now şi Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali evidenţiază rolul crucial al asistenţilor medicali profesionişti care reprezintă mai mult de jumătate din personalul medical.
„Astăzi multe asistente sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19”, a amintit oficialul OMS.
Conform acestui raport, puţin sub 28 de milioane de asistenţi medicali profesionişti îşi practică meseria în întreaga lume. Între 2014 şi 2018, numărul acestora a crescut cu 4.7 milioane, dar „rămâne un deficit de 5.9 milioane de asistenţi medicali”, lipsa cea mai acută înregistrându-se în cele mai sărace state din Africa, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu şi America de Sud.
Cele trei organizaţii cheamă statele să identifice cele mai urgente nevoi şi să acorde prioritate investiţiilor în formare, ocuparea forţei de muncă şi orientare profesională.
Şeful ICN Howard Catton menţionează că procentul de infectare, erorile medicale şi rata deceselor sunt „mai mari atunci când sunt prea puţine asistente”.
Mary Watkins, coautoare a raportului, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că statele cele mai înstărite, care nu formează suficient personal, depind de imigranţi şi, drept consecinţă, agravează lipsa de cadre în statele de origine ale acestora.
Autoarea precizează că „80% din profesioniştii în domeniul asistenţei medicale la nivel mondial practică în prezent în beneficiul a 50% din populaţia lumii”.
Referitor la pandemia COVID-19, Mary Watkins a solicitat testarea infirmierilor, în contextul în care unele rapoarte indică o rată de infectare în rândul acestora de 9% în Italia şi de până la 14% în Spania.