Liza Mămăligă a început să se gândească serios la producţia de batoane nutritive cu miere şi seminţe după ce a realizat că mierea pe care o producea în Republica Moldova ar putea fi folosită şi altfel decât în starea ei brută. Aşa a ajuns să deschidă o fabrică în Iaşi, unde produce, sub brandul Batonash, gustări sub forma unor batoane.
„În România am pornit la sfârşitul lui 2018. Aveam deja o prisacă în Ungheni, Republica Moldova, cu numele Dulce Plai, pe care am pornit-o după facultate, în 2012. Cu mierea produsă acolo, mergeam deseori la târguri. Într-o zi m-am gândit să facem şi alte produse, aşa că am făcut batoanele cu nuci, miere şi seminţe. S-au dovedit a fi cerute de consumatori şi ne-am gândit să le facem la scară mai largă“, a povestit Liza Mămăligă la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.
Vreme de un an, a produs doar în Republica Moldova, apoi a ales să mute activitatea în România, pentru a avea acces la o piaţă mai mare şi pentru a-şi dezvolta businessul în Uniunea Europeană.
„Am investit aproape 100.000 de euro, sumă din care 35.000 de euro au fost obţinuţi prin programul Diaspora Start-up, iar restul au fost împrumuturi şi economii. Un an de zile a trecut de la înfiinţarea firmei până la deschiderea fabricii şi pornirea vânzărilor propriu-zise, la sfârşitul lui 2019.“
Singurii angajaţi sunt Liza Mămăligă şi prietenul ei deocamdată, însă cei doi ţintesc să se extindă, astfel că vor să deschidă o nouă unitate de producţie în apropierea oraşului Piatra-Neamţ şi să pătrundă în marile oraşe din ţară. În prezent, Batonash se poate cumpăra din băcănii din Bucureşti, Braşov, Oradea şi Iaşi, dar şi online, de pe site-urile nativebox.ro şi pravaliaidicel.ro.
„Pregătim şi propriul magazin online, ca o mişcare determinată de contextul Covid-19. Abia în ianuarie am început să contractăm parteneri şi lucrurile mergeau din ce în ce mai bine. Aveam parteneri în Iaşi şi planul nostru pentru martie-aprilie era să contractăm parteneri în marile oraşe din ţară. Acum deschiderea nu mai e aşa mare pentru produse noi, aşa că am început să ne orientăm către vânzările online. Am scăzut la minimum cheltuielile. În mai am fi ajuns la breakeven, conform planurilor noastre iniţiale“, spune Liza Mămăligă.
Chiar şi în condiţiile în care planurile au fost date peste cap, antreprenoarea spune că merge mai departe cu gândurile de dezvoltare a portofoliului de produse şi se gândeşte chiar şi la export. Prima ţară pe care ar putea s-o acceseze este Suedia, unde vrea să vândă cu ajutorul fratelui, care are acolo o afacere în domeniul apiculturii.
„Am început cu două tipuri de Batonash – nuci şi prune, migdale şi cocos. Apoi am diversificat şi am început să facem şi cu alune de pădure şi căpşuni, alune de pădure şi cacao, migdale şi portocale, arahide şi cacao, unt de arahide. Pe lângă aceste ingrediente, toate batoanele conţin seminţe, fulgi de ovăz, fructe uscate şi miere. Mierea e cea pe care o producem în Moldova, iar pentru celelalte ingrediente avem furnizori din România. Avem idei şi de produse noi, dar le vom lansa mai târziu.“
Preţurile batoanelor nutritive diferă, în funcţie de revânzători, însă media de preţ este cuprinsă între 7 şi 9 lei. Capacitatea totală de producţie a fabricii din Iaşi este de 25.000-30.000 de batoane pe lună.
Ca antreprenor, Liza Mămăligă admite că a fost un risc să vină din Republica Moldova în România, ţinând cont că aici a fost nevoită să-şi creeze de la zero nu doar un business, ci şi o reţea de oameni cărora să le promoveze produsul ei. Iar aceasta nu a fost singura dificultate.
„Costurile de producţie în România au fost duble faţă de ce prognozasem noi.“
Pentru 2020, planul ei este să ajungă să-şi recupereze investiţia şi să pregătească extinderea fabricii şi creşterea productivităţii, astfel încât, ulterior, să poată pătrunde şi în hipermarketuri cu brandul Batonash.