Parlamentul European a aprobat crearea unui fond de 50 de miliarde de euro pentru investiții în sistemul medical din Europa.
Propunerea, care aparţine europarlamentarului Siegfried Mureşan va fi inclusă în rezoluţia privind măsurile Uniunii Europene de combatere a pandemiei de COVID-19 şi a efectelor sale, pe care Parlamentul European a adoptat-o astăzi. Aceasta a primit săptămâna trecută acceptul din partea Grupului Partidului Popular European.
„Parlamentul European susţine toate măsurile bune propuse sau adoptate deja de Comisia Europeană pentru sprijinirea economiei şi a sectorului medical din Europa în faţa acestei crize. În plus faţă de aceste măsuri bune, eu consider că trebuie să facem mai multe lucruri pe termen lung pentru a fi mai bine pregătiţi în faţa unei crize de tipul COVID-19. Vreau ca sistemul medical din Europa să fie mai bine pregătit pe viitor, să avem spitale mai bine dotate. Vreau ca cetăţenii europeni să aibă garanţia că, oriunde s-ar afla în Europa, beneficiază de servicii medicale bune, indiferent dacă trecem sau nu printr-o situaţie de criză. Vreau să nu mai vedem ţări, regiuni sau oraşe care se dovedesc incapabile să salveze viaţa cetăţenilor lor”, a declarat Siegfried Mureşan.
Europarlamentarul a explicat că Fondrul European de Solidaritate împotriva coronavirusului va avea doi piloni. „Primul pilon va fi un fond de solidaritate în valoare de 20 de miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile. Acesta va fi inclus în bugetul multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027. Obiectivul va fi de a compensa o parte din cheltuielile făcute de ţările europene pentru combaterea pandemiei de COVID-19, mai ales cheltuielile cu sistemele medicale şi de urgenţă. Banii ar urma să fie accesibili în primii doi ani ai bugetului multianual.
Al doilea pilon va fi o schemă de împrumut în valoare de 30 de miliarde de euro. Este un instrument care va funcţiona în felul următor: Comisia Europeană va împrumuta aceşti bani de pe pieţele internaţionale, apoi va împrumuta mai departe ţările membre ale UE pentru a face investiţii în sistemul medical şi de sănătate, dar şi în mecanisme eficiente de gestionare a unor crize similare. Va ajuta, totodată, la dotarea spitalelor, astfel încât calitatea serviciilor medicale să crească, iar oamenilor să nu le mai fie teamă să se trateze într-o ţară sau alta. Împrumuturile vor fi acordate în condiţii avantajoase şi vor fi garantate de Bugetul Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei, odată votată rezoluţia Parlamentului European, propunerea de a crea un Fond European de Solidaritate în valoare de 50 de miliarde de euro pentru lupta împotriva coronavirusului devine poziție politică oficială a Parlamentului European. Aceasta va fi inclusă în negocierile Parlamentului European cu Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene privind Bugetul multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027.