Ştiţi cine sunt. Aici sunt Zenu. În alte părţi sunt Sorin Hadârcă. Identitatea colectivă e un lucru care mă depăşeşte.
Fie că e vorba de felul năstruşnic al expresiei, fie că e altceva, însă picii mei se pare că sunt tare intrigaţi. Cum adică “Eu sunt Moldova”? Eu sunt Adi. Eu sunt Tavi. Eu sunt Ruxi. Asta în prima zi a campaniei.
Ziua a doua. Eu sunt Moldova. Bine, bine, dar noi vorbim limba română. De ce Moldova? De ce română? Complicată chestie, dar una e limba vorbită, alta e ţară. Poţi vorbi rusa par exemple şi să fii moldovean. Lucrul ăsta nu se întâmplă în realitate fiindcă noi credem în sânge şi nu în popor. Un francez de culoare nu ar avea problemă cu aderenţa la sloganul “Eu sunt Franţa”, dar pe tărâmul mioritic e niţel mai complicat.
Ziua a treia. Eu nu-s Moldova, zice Adi. Nu înţeleg nimic. Mie îmi plac jucăriile, îmi plac dulciurile, etc. Moldova nu este un bun tangibil.
E posibil că acest gen de propagandă să-şi aibă un rost. Pune steagul, mândreşte-te cu faptul că eşti moldovean, afişează paşaportul albastru. Poate că-i OK. Poate că. Dar ceva mă frământă. Nu-mi place să fiu zombat de o cutie neagră. Îmi dă fiori transformarea unui canal privat de televiziune într-o platformă de educaţie naţională. E lipsă de imaginaţie sau ostankinizare? Căci asta face Ostankino, nu-i aşa? În loc să servească realitatea, serveşte ideologia naţională. Oamenii normali închid televizorul.
Iar eu mă întreb: cine este sponsorul acestei campanii? Da, Guvernul este motivat să aprindă lumina la capătul tunelului. Preferabil când o face prin politici de calitate. Deşi ceva îmi suflă la ureche că nu e Guvernul. Se face pro bono? Iarăşi e îndoielnic. Poate că e pur şi simplu trendy topic.
Just a thought, vorba moldoveanului. Dacă am dreptate şi e vorba de ostankinizare, apoi să ştiţi că până aici a mers soldatul – libertatea mass media e pe cale să expire. Însă misterul rămâne neelucidat deocamdată. Aştept cu nerăbdare următoarele întrebări ale picilor mei.
Sursa: Voxreport.unimedia.md
Foto: Mediafax.ro