Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în R. Moldova a donat Centrului de Medicină Legală și Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) un lot de 400 de uniforme medicale de protecție. Echipamentele vor ajuta personalul din penitenciare și medicii legiști să se protejeze împotriva COVID-19. Donația completează un alt lot de 80 de echipamente de protecție care au fost livrate de PNUD pentru sistemul penitenciar pe 9 aprilie, potrivit Radio Chișinău.
„Echipamentele donate de PNUD vor fi transmise medicilor legiști și psihiatrilor legiști din țară și vor fi utilizate pentru protecția personalului care este implicat în examinarea unor cazuri suspecte sau confirmate de infecție cu COVID-19”, a menționat vicedirectorul Centrului de Medicină Legală, Andrei Pădure.
De asemenea, directorul interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor a subliniat că echipamentele vor proteja atât angajații, cât și deținuții.
„Aceste echipamente ne vor ajuta să protejăm într-o măsură mai mare atât angajații, cât și persoanele private de libertate din sistemul penitenciar, astfel ca să nu admitem răspândirea infecției cu COVID-19 în instituțiile de detenție. Echipamentele vor fi distribuite tuturor instituțiilor penitenciare și subdiviziunilor subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru a fi utilizate in lupta cu această provocare globală”, a spus acesta.
De la declanșarea pandemiei, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare sprijină Republica Moldova ca parte a răspunsului comun al ONU și al partenerilor de dezvoltare față de criza generată de infecția cu COVID-19. PNUD cooperează cu autoritățile naționale pentru a ajuta la achizițiile de echipamente și dispozitive medicale de primă necesitate. Totodată, sprijină evaluarea necesităților de recuperare pe termen lung ale R. Moldova.