Președintele Igor Dodon, va deveni subiectul unor acțiuni juridico-legale internaționale cu privire la viitorul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), scrie London Globe, citat de deschide.md.
Dodon înaintează tot mai mult pe calea de a deposeda investitorii de AIC, din care au făcut un succes internațional. Sunt voci care afirmă că el dorește să reia aeroportul cu orice preț pe care ar urma să-l plătească. Dodon afirmă că investitorii nu au investit nimic în aeroportul din Chișinău, însă au câștigat miliarde din această întreprindere, scrie London Globe.
Sunt însă și voci care contrazic aceste afirmații. Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) este una dintre cele mai populare întreprinderi din Republica Moldova. Datorită Avia Invest aeroportul a devenit unul dintre cele mai dezvoltate resurse din CSI, notează London Globe. Acesta are un terminal nou. 16 transportatori se folosesc de serviciile aeroportului, deservind 38 de direcții. Aeroportul a deservit 3 milioane de pasageri anul trecut.
R. Moldova este una dintre cele mai sărace țări din CSI și are nevoie de asistență financiară, de aceea este dependentă de Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și, acum, Organizația Mondială a Sănătății.
Acum, avocații Hillmont Partners din Londra și Ucraina se pregătesc să inițieze o acțiune internațională împotriva lui Igor Dodon. Ei spun că Dodon, „a încălcat grav dreptul internațional și convențiile bilaterale”. Procesul se va desfășura la New York.
Auditorii și anchetatorii companiei analizează documentele complexe pentru a găsi neregulile.
„Mulți dintre moldoveni consideră că aceasta este o bătălie juridică titanică cu un singur câștigător posibil – compania investițională. Există temeri că Guvernul nu va suferi doar o pierdere financiară colosală, dar va și umili R. Moldova pe plan internațional”, informează London Globe.
Aeroportul Internațional Chișinău a fost cumpărat de la Avia Invest de către Nathan Rothschild prin intermediul companiei NR Investments din Insulele Anglo-Normande.
Imediat după ce Rothschild a preluat aeroportul, Dodon a insistat pe încetarea concesiunii.
Analistul economic Cristina Petru afirmă că Igor Dodon a inițiat încetarea concesiunii pentru a transmite Aeroportul aliaților săi ruși, inclusiv din Kremlin. Petru spune că va face totul ce îi stă în puteri pentru a înceta contractul de concesiune, chiar și cu prețul unor amenzi imense din contul bugetului de stat”.
Se presupune că Dodon vrea să concesioneze aeroportul companiei Novaport. O altă versiune ar fi că Dodon va transmite Aeroportul către fratele său Alexandru Dodon.