Cimitirele din R. Moldova vor fi monitorizate de echipajele de poliție aflate în patrulare, pentru a se asigura că sunt respectate restricțiile impuse de Comisia pentru Situații Excepționale, în contextul amânării Paștilor Blajinilor pentru luna iunie.
Inspectoratul General al Poliției atenționează populația să nu meargă în acest weekend la cimitir. De asemenea, aceștia amintesc că sunt interzise vizitele la rude, circulația dintr-o localitate în alta și intrarea în localitățile în care a fost instituită carantina.
„Pentru siguranța cetățenilor, angajații subdiviziunilor IGP vor patrula localitățile, traseele, curțile blocurilor, zonele de agrement și se vor afla în permanență la posturile fixe din preajma instituțiilor medicale și a localităților aflate în carantină”, se menționează într-un comunicat de presă.
În contextul pandemiei, pentru a împiedica răspândirea și îmbolnăvirea cu COVID-19, Mitropolia Moldovei a amânat ziua în care sunt pomeniți răposații pentru zilele de 6, 7 și 8 iunie.