La 15 aprilie, Igor Dodon își lăuda stăpânii de la Moscova, în cadrul emisiunii Puterea a 4-a, pentru că ne-ar fi pus la dispoziție gratis un avion. Totuși, se pare că, în realitate, acesta va fi plătit din taxele cetățenilor R. Moldova, scrie timpul.md.
„Ne-am adresat colegilor din Federația Rusă, ei ne-au spus două date 14-15, când sunt gata să ne pună avionul la dispoziție”. În cadrul unui briefing, Igor Dodon a justificata acceptarea avionului din partea Rusiei prin faptul că România „ar fi cerut 500 mii Euro pentru un astfel de transport”. Potrivit lui Dodon, singurul ajutor din partea României a fost ca „a decis sa nu blocheze exportul din România spre Moldova a medicamentelor.”
Avionul pus la dispoziție de „colegii din Federația Rusă” este plătit din taxele moldovenilor?
La 29 aprilie, Comisia Situații Excepționale adoptă decizia nr. 24. La punctul 21 găsim următoarea prevedere: „21. Cheltuielile pentru alimentarea aeronavei An 124 cu combustibil Jet A în cantitate de 59 tone, în cadrul primirii ajutorului umanitar pentru lupta cu COVID-19 acordat de Guvernul Republicii Populare Chineze Republicii Moldova la data de 19 aprilie 2020, suportate de către S.R.L. Lukoil Moldova, se deduc în scopuri fiscale la determinarea impozitului pe venit”.
Astfel, „avionul pus la dispoziție de colegii din Federația Rusă” este plătit din buzunarul cetățenilor R. Moldova prin scutirile de taxe oferite unei companii petroliere rusești, ceea ce de fapt înseamnă că pentru avionul care, potrivit lui Dodon, a fost oferit gratis de Putin, Republica Moldova a achitat combustibilul. Pentru care, potrivit lui Igor Dodon, România ar fi pretins jumătate de milion de euro.
Există și alte neclarități la acest aspect. De ce nu este indicată exact suma deducerilor. Sa nu ne pomenim cumva că această decizie a Comisiei Situații excepționale, va permite deducerea de la impozite a unor sume mult mai mari de cât a costat combustibilul furnizata de această companie.
Cât de constituționale sunt scutirile de individuale de taxe, in schimbul prestării unor servicii?
La 12 iulie 2013 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea adoptată de Parlament la 12 iulie 2013 care prevedea un lucru similar – scutirea de taxe in schimbul unor servicii, Este vorba de scutirea la plata impozitelor și a taxelor de stat în sumă de 25 milioane de lei a companiei „Glorinal” în schimbul unor lucrări de reparații făcute la indicația lui Vladimir Voronin la mănăstirea Curchi.
Curtea Constituionala a decis la aceel moment că asemenea gen de „facilităţi” fiscale instituie un tratament privilegiat al unui agent economic în raport cu concurenţii săi, ceea ce încalcă principiile constituţionale ale liberei concurenţe şi economiei de piață.
Se va autosesiza sau nu Consiliul Concurenței?
Este cazul să menționăm că în contextul crizei pandemice, cele mai mari pierderi le-au suportat companiile petroliere. În aceste condiții, orice comanda care vine din partea statului, reprezintă o gură de aer pentru aceste companii. Scutind compania rusească Lukoil de obligația de plată a impozitelor în schimbul furnizării combustibilului, de facto reprezintă o achiziție, prin eludarea procedurilor concurențiale. Este mai mult ca sigur că și alți operatori pe piața produselor petroliere ar fi acceptat să-și golească stocurile de combustibil în schimbul deducerii impozitului pe venit.
Deocamdată nu se cunoaște dacă Guvernul Chicu a organizat o competiție deschisă pentru selectarea unei companii care ar accepta să vândă combustibil guvernului în schimbul deducerilor de taxe, dar indiferent de acest lucru, Consiliul Concurenții ar fi trebuie să se autosesizeze în acest caz.