Conform hotărârii Parlamentului European, la 23 august 2011, ziua în care a fot semnat Pactul Ribbentrop-Molotov anul 1939, este considerată Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului, fără a aminti de „colaboraţioniştii din ţările democratice care au susţinut crimele ţărilor totalitare”, transmite Agenţia Informaţională REGNUM.
„În istoria recentă a Rusiei, pactul de neagresiune sovieto-german semnat în august 1939, joacă un rol destul de important. Ideologii lui Gorbaciov au numit acest tratat Pactul Ribbentrop-Molotov participând activ la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Acum câştigătorii europeni înpreună cu colaboraţioniştii lor din Rusia încearcă să repete evenimentul, impunându-ne teoria asemănării între nazism şi comunism (sic!)”. (Notă Info Prut: Asemănările între cele două ideologii nu trebuie să fie demonstrate, ele sunt evidente de la sine dacă analizăm etapele cooperării sovieto-naziste, care au debutat încă din aprilie 1917. Pentru a grăbi destrămarea armatei ruse, serviciile secrete germane au decis să faciliteze întoarcerea în Rusia a câtorva zeci de revoluţionari, printre care un anumit Vladimir Ilici Ulianov, alias Lenin. Urmarea se cunoaşte: venirea la putere a bolşevicilor, la 7 noiembrie 1917, apoi tratatul leonin de la Brest-Litovsk, din martie 1918, prin care Lenin ceda Germaniei 800 000 km² şi un sfert din populaţia imperiului ţarist, războiul civil şi în sfârşit stabilizarea la putere a bolşevicilor. A doua etapă a colaborării se referă la semnarea tratatului de la Rapallo, prin care U.R.S.S. şi Germania se recunoşteau reciproc şi îşi anulau datoriile una faţă de cealaltă. În mod clandestin, armata germană pune în aplicare manevre care duc la inventarea unei noi tehnici de luptă şi la elaborarea unei doctrine de război aerian – Luftwaffe experimentează primele avioane de vânătoare-bombardier – ce îşi vor da întreaga măsură a eficacităţii în timpul atacurilor împotriva Poloniei, în 1939, a Franţei, în 1940, şi chiar a …Uniunii Sovietice. A treia etapă a cooperării este marcată de venirea lui Adolf Hitler la putere în 1933. După ce balanţa de forţe înclină în favoarea celui de-al Treilea Reich, când în martie 1938 Hitler cucereşte Austria, iar la sfârşitul lui septembrie, în urma acordurilor de la München, i-a răpit Cehoslovaciei Regiunea Sudetă; Stalin ţine, la 10 martie 1939, cu ocazia celui de-al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice (PCbUS), unde pune pe acelaşi plan pe agresori şi pe agresaţi, statele fasciste şi democraţiile şi stabileşte relaţii diplomatice clandestine cu Hitler).
Referitor la încercările Uniunii Sovietice de a stabili relaţii diplomatice cu ţările de la Marea Baltică, REGNUM precizeză că „Îmediat după venirea lui Hitler în fruntea Germaniei, Comisariatul Popular al Afacerilor Externe al URSS (НКИД СССР) a încercat să stabilească un dialog cu Polonia privind cooperarea la Marea Baltică. Dar în primăvara anului 1934 Varşovia întrerupe negocierile cu URSS şi semnează un tratat de neagresiune cu Germania nazistă. În iunie 1935 este semnat acordul acordul naval anglo german, care schimbă drastic echilibrul de forţe în favoarea Germaniei (Notă Info Prut: Acordul naval anglo-german din 18 iunie 1935 – care autoriza Germania să construiască un tonaj egal cu 35% din cel al Marii Britanii pentru navele de suprafaţă şi unul egal pentru submarine – a permis Berlinului o primă abatere de la Tratatul de la Versailles), totuşi, forţa navală a lui Hitler nu o putea depăşi pe cea a Marii Britanii, însă cu certitudine aceasta ar fi dominat în Marea Baltică. Berlinul stabilea relaţii diplomatice tot mai intense cu Letonia, Estonia şi Finlanda. Neutralitatea acestor state în cazul unei confruntări între URSS şi Germania, sprijinită de Polonia, nu a fost garantată. La rândul lor, aceste state au făcut tot posibilul să minimalizeze influenţa sovietică în Marea Baltică” (Notă Info Prut: Trebuie să amintim că secretarul general al Kominternului, Georgi Dimitrov, dezvăluie în jurnalul său adevărata intenţie a URSS: „Fără să vrea şi fără să fie conştient de aceasta, Hitler zguduie sistemul capitalist […]. Noi îi putem manevra, îi putem aţâţa pe unii împotriva celorlalţi, ca să se slăbească şi mai tare […]. Demascaţi neutralitatea, neutralitatea naţiunilor burgheze, care, propovăduind neutralitatea în propria lor ogradă, susţin războiul în alte ţări, doar în scopul profitului”(Georgi Dimitrov, Journal 1933-1949, Paris, Belin, coll. „Histoire & société”, 2005 apud Stéphane Courtois, Pata oarbă a memoriei europene. 23 august 1939: alianţa sovieto-nazistă, Editura Fundaţiei Academia Civică, 2009, pag. 38).
Conform autorului conducerea Uniunii Sovietice în frunte cu Stalin, a fost „obligată” să semneze pactul de neagresiune cu Germania nazistă, dadorită „periculului iminent” la care era expusă, în contextul confruntării militare în est cu Japonia (Notă Info Prut: Evident că autorul articolului omite în mod intenţionat semnarea faimosului protocol secret din Pactul Ribbentrop-Molotov. Primul punct priveşte regiunea Mării Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia şi Lituania), unde frontiera de nord a Lituaniei va constitui limita sferelor de influenţă ale Germaniei şi Uniunii Sovietice. Al doilea punct s-a referit la Polonia în care „sferele de influenţă ale Germaniei şi Uniunii Sovietice vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula şi San. Şi al treilea punct vizează interesul Uniunii Sovietice pentru Basarabia, provincia estică a României, şi dezinteresul politic al Germaniei cu privire la Europa de Sud- Est. Drept consecinţă imediată, la 1 septembrie 1939 Hitler atacă Polonia).
„La 5 septembrie Moscova a decis mobilizarea a 1,5 milioane de soldaţi pentru campania de eliberare a regiunilor de vest ale Ucrainei şi Bielorusiei (sic!) (Notă Info Prut: Ceea ce în mod bizar a dus la încălcarea de către URSS a propriei Constituţii adoptate în 1936, care funcţiona atunci, şi anume din capitolul II, articolul 14, şi articolul 18.
Articolul 14 aliniat c) ne spune foarte clar că: instituţiile superioare de stat din URSS au dreptul să primească, să admită noi republici în cadrul URSS, şi nu să „elibereze”, sau să „anexeze” teritorii ale altor state!). La 17 septembrie, după ce acordul de pace sovieto-japonez intră în vigoare, trupele Armatei Roşii trec graniţa sovieto-poloneză. Campania a durat cinci zile şi a fost întâmpinată de o furtună de urale din partea populaţiei locale – ucraineni, bieloruşi şi evrei. Polonezii evident nu au simţit sentimentul de bucurie al eliberării” (Notă Info Prut: Prin atacul asupra Poloniei, Uniunea Sovietică a încălcat în mod deliberat tratatul de neagresiune sovieto-polonez din 1932. Acest atac a fost sprijinit cu acordul tacit al germanilor, prin trimisul lor special la Moscova, von Schulenburg, care îi propune lui Stalin desfiinţarea statului polonez. În Polonia, sovieticii au făcut în câteva zile aproximativ 230 000 de prizonieri de război, dintre care jumătate, consideraţi ucraineni şi bieloruşi, sunt eliberaţi rapid. Alţi 30 000 sunt trimişi în GULAG, iar mulţi alţii, în calitatea lor de „noi cetăţeni sovietici”, sunt încorporaţi cu forţa în Armata Roşie. Nu trebuie să uităm că atunci Gestapo-ul, responsabil de lichidarea populaţiei evreieşti din zonă, şi NKVD-ul demarează acţiuni de cooperare privind predarea persoanelor de etnie evreiască, care s-au refugiat din Polonia în URSS. La 5 martie 1949, pe baza raportului lui Beria, şeful NKVD-ului, Stalin şi Politburo-ul hotărăsc asasinarea a 25 700 de polonezi întemniţaţi, dintre care 14 587 de ofiţeri prizonieri de război – 4 243 dintre aceştia vor fi ucişi cu un glonţ în cap, la Katyn. La 2 martie, Nikita Hruşciov, primul secretar ak Partidului Comunist al Republicii Sovietice Ucraina, deportează cu permisiunea lui Stalin în jur de 22 000-25 000 de familii ale celor ce urmau să fie condamnaţi la moarte. Pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk trupele Germaniei naziste mărşăluiesc alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie).
Foto: Blog pentru Basarabia
