„Aș vrea să ajung să trăiesc măcar o zi în România Mare”, spunea Nadejda Brânzan, participant activ al Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. O voce puternică din Primul Parlament democratic de la Chișinău, s-a stins din viață fără să apuce să-și vadă visul împlinit.
„Fără intelectuali nu poate exista un popor. Şi doi: elitele veritabile, ca regulă, sunt în opoziţie cu puterea. Iată asta s-a întâmplat la noi în Republica Moldova în perioada Mişcării de Eliberare Naţională. În prim plan au ieşit scriitorii, personalităţi care o parte nu mai sunt, ne privesc din ceruri. Profesori, oameni de cultură din diferite domenii. Adică oamenii s-au mobilizat şi au devenit o forţă mobilizatoare pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, fiindcă ei nu se limitau la cabinet şi la un miting. Ei mergeau în popor”, spunea Nadejda Brânzan într-un interviu pentru TVR Moldova.
La sfârşitul anilor ’80, Nadejda Brânzan fost implicată plenar în lupta pentru libertatea românilor din Basarabia.
„Atunci a apărut, la spitalul în care eu activam, în oraşul Rezina, un panou foarte mare pe care era scris: „Pământul, istoria şi limba sunt trei piloni pe care se ţine neamul” – Ion Druţă. Nimeni, toţi au acceptat şi le-au plăcut această teză”, mai spunea aceasta.
A fost cea care, pe 31 august 1989, a mobilizat oamenii din raionul Rezina să participe la Marea Adunare Naţională, unde se cerea revenirea la limba română şi alfabetul latin.
„Eu am comandat două autocare şi am considerat că e suficient şi în ultimele zile primeam telefoane din diferite localităţi care întrebau: La ce oră şi unde să fim? S-au adunat în total – 9. O coloană de 11 autocare am venit la Marea Adunare Naţională. Când am venit, PMAN era arhiplină şi în genunchi, la tine acasă, curgeau lacrimile, să votezi pentru limba ta la tine acasă, în genunchi. Toţi s-au aşezat în genunchi şi toţi au votat limba şi alfabetul latin. Drept că limba nu au schimbat-o. Rămâne să vină alte forţe şi să facem schimbarea şi să o ducem la denumirea ei reală, adevărată”, declara activista, spunând că „nu există două limbi: limba română şi limba moldovenească, ci dialect moldovenesc”.
Aceasta povestea și despre drapelele tricolore, care nu prea se găseau în acele vremuri.
„În 89 încă nu erau drapele tricolore. Era un deficit. Le-am cusut. Nu găseai material. Era deficit total. Atunci era criză. Culoarea galbenă nu o găseai deloc. Şi atunci, la o redacţie radio, redactorul – şef de radio era membru al cenaclului, mi-am adus aminte că avea nişte draperii galbene. Zic: Ştii ceva? Le schimbăm cu altă culoare. Dă-le. Colegii mei din cenaclu le-au luat şi le-au cusut. Şi ne-am dus cu tricolorul şi ca noi a venit multă lume”, își mai amintea Nadejda Brânzan.
A fost o luptătoare pentru libertate şi reîntregirea neamului românesc, alături de scriitoarele Leonida Lari şi Lidia Istrati. A avut o relaţie specială şi cu o altă figură emblematică a Mişcării de Eliberare Naţională, poetul Dumitru Matcovschi, pe care l-a ajutat să câştige lupta pentru un fotoliu în Parlamentul ce avea să voteze independenţa faţă de Moscova a teritoriului din stânga Prutului.
De asemenea, a fost una dintre cele zece femei deputat în Primul Parlament democratic, care a votat ruperea Basarabiei de imperiul sovietic, promovând aceste deziderate şi valori până în ultima clipă.