Peste 40.000 de oameni din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți au fost luați cu forța din casele lor în 1951, de Praznicul Rusaliilor, și duși în Bărăgan, în cadrul uneia dintre cele mai mari operațiuni de deportare din istoria României. Anunțul a fost făcut de Muzeul Național Cotroceni, care a publicat o serie de fotografii vechi.
În anul 1951, în noaptea dintre 18 spre 19 iunie, de Praznicul Rusaliilor, regimul comunist demara cea mai mare operațiune de deportare din istoria României, rămasă în memoria victimelor și în istorie, drept Cumplita noapte de Rusalii.
Conform datelor prezentate în arhive, 12 791 de familii, totalizând peste 40.000 de persoane, români, sârbi, germani, din 172 de localități aflate în județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, toate din zona de frontieră cu Iugoslavia, devenită stat inamic al Marelui Frate de la Răsărit au fost luate cu forța din casele lor. Acești oameni au avut la ei doar câteva bunuri personale, au fost transportați, în vagoane de vite, în Bărăgan.
„Măsura, o practică regăsită la toate regimurile totalitare, justifica de fapt un exercițiu pentru consolidarea puterii prin intermediul instaurării, prin orice mijloace, a terorii colective. Statul comunist își rezerva dreptul ca „pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în acele centre, precum şi mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauza li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitateˮ, se arată într-un comunicat al Muzeului Național Cotroceni.
În schimbul caselor și a gospodăriilor lăsate în urmă, multe intrate în proprietatea autorităților locale, regimul punea la dispoziția „evacuaților” câte o mică suprafață aridă de pământ, delimitată de câte 4 țăruși și un număr, în perimetrul Regiunilor Ialomița, Galați și Constanța.
Astfel, în mijlocul câmpului, cu puținul pe care fiecare familie îl mai avea, au fost ridicate 18 așezări și au format ceea ce astăzi poartă numele de „Siberia românească”.
„În primii 5 ani, din cauza condițiilor inumane de trai, a lipsei aproape în totalitate a oricărei forme de asistență medicală, peste 1700 de deportați și-au pierdut viața, din care 175 erau copii. Fie că ne referim la Rubla, Schei, Bumbăcari, sau Brateş, la Fundata, Viişoara, Dâlga, Salcâmi, Valea Viilor, Răchitoasa, sau Lăteşti, toate aceste sate, construite de la zero, din chirpici, stuf sau paie, au devenit, pentru sutele de familii de români, aromâni, saşi, șvabi, germani şi sârbi, adevărate locuri ale suferinței. Curând, acestea aveau să devină „domiciliul obligatoriu” și pentru alte sute de indezirabili – deţinuți politic pe care sistemul carceral nu reușise să-i redea societății întru totul „reeducați” – și care, după expirarea pedepsei, erau trimiși forțat în aceste locuri pentru o nouă perioadă de recluziune. Corneliu Coposu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Diaconescu, Ion Ioanid, Alexandru Ivasiuc sau Gheorghe Boldur-Lăţescu sunt doar o parte dintre cei care, eliberați din închisori, și-au intersectat destinele cu deportații din Cumplita noapte de Rusalii”, a mai precizat sursa.
Astăzi, din acele sate nu a rămas practic nimic. După decretele de grațiere a deținuților politici, de la mijlocul anilor 60, regimul comunist, preocupat de ștergerea urmelor represiunii, a demolat aproape în totalitate aceste așezări ridicate de deportați.
