Consilierul preşedintelui Republicii Moldova, Dan Dungaciu, spune că o eventuală întoarcere la putere a comuniştilor lui Voronin ar izola Basarabia în plan extern, iar „cortina de fier” ar reveni pe Prut.
Cetăţenii Republicii Moldova au ratat şansa de a-şi alege preşedintele prin vot direct deoarece nu s-au prezentat în număr destul de mare la urne, la începutul lui septembrie, pentru a valida referendumul constituţional. Deşi evenimentele petrecute în zona dintre Prut şi Nistru ar trebui să suscite ceva mai mult interes strategic la Bucureşti, ştirea invalidării referendumului a trecut aproape nebăgată în seamă. Prinşi în iureşul recesiunii economice şi al scandalurilor telenovelistice, politicienii români nu dau nici acum mare importanţă evoluţiilor de la Chişinău. Asta cu toate că, în mai puţin de două luni, basarabenii vor merge din nou la vot pentru a încerca să pună capăt definitiv regimului Voronin. Miza este obţinerea de către partidele proocidentale (PL, PLD, PD, AMN – Alianţa pentru Integrare Europeană) a unui număr suficient de mandate de parlamentari pentru a impune preşedintele republicii. Despre toate acestea şi multe altele am vorbit cu profesorul Dan Dungaciu, actualmente consilier pe problemele integrării europene al preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.
„30% dintre moldoveni nu votează orice s-ar întâmpla”
Adevărul: Cât de mult s-a îndepărtat Republica Moldova de proiectul integrării europene după invalidarea referendumului constituţional din această lună?
Dan Dungaciu: Aici depinde din ce perspectivă privim lucrurile şi la ce distanţă ne plasăm faţă de fenomen. Eu sunt conştient de faptul că, de la Bucureşti sau de la Bruxelles, lucrurile se văd niţel altfel pentru că nu are nimeni timp să intre în detalii sau să disece tot evenimentul până la capăt. Doar dacă m-aş raporta la telefoanele pe care le-am primit de la Bucureşti sau de la Bruxelles ar rezulta limpede, cel puţin la nivelul bătăliei de imagine, că Republica Moldova a pierdut după referendum. E evident că imaginea Republicii Moldova a avut de suferit după eşecul referendumului, în sensul în care Alianţa n-a reuşit să-şi aducă la urne tot electoratul. Asta este perspectiva externă, dar, dacă privim din interior, lucrurile nu sunt atât de dramatice. Eu nu încerc acum să coafez acest eveniment, să transform accidentul în succes, însă eşecul referendumului nu a fost chiar un dezastru şi nici o foarte mare surpriză pentru toată lumea.
Optimismul organizatorilor s-a dovedit, totuşi, disproporţionat dacă analizăm rezultatul referendumului…
În Republica Moldova, prezenţa la vot nu a fost niciodată mai mare de 68 la sută. Adică există un procent de aproximativ 30% care nu votează orice s-ar întâmpla. Aceşti oameni nu ies la vot nici pentru Parlament, nici pentru preşedinte, nici pentru referendum. Ei trăiesc în altă lume. Din aceşti 70% care mai rămân scădem 30% care se presupune că ar fi fost votanţii comuniştilor. După cum se ştie, PCRM a boicotat acest referendum. Ce mai rămâne? 30-40%. Mai adăugaţi aici oamenii care sunt plecaţi peste hotare şi faptul că sondajele vorbeau de o prezenţă de 70% la vot.
Cum vă explicaţi rateurile date de către cei care au făcut sondajele de opinie? Au fost şi institute din România…
Aceste institute anunţau rezultate extrem de nerealiste şi induceau o stare de confort preelectoral, în sensul în care sugerau ideea că „eu nu trebui să votez pentru că votează vecinul pentru mine”. Eu cred că aceia care le-au făcut trebuiau să spună limpede lucrurile acestea. În plus, în cadrul sondajelor de opinie, cetăţenii Republicii Moldova se declară favorabili unei întrebări care ţine de dezirabilitate mult mai repede decât o fac cetăţenii români. Prin urmare, acolo trebuie să elimini cam 20% din răspunsuri pentru a-ţi da seama care este intenţia reală faţă de cea declarată. Deci cifrele acelea trebuiau cauţionate de cei care le prezentau sau le discutau…
Nu a ieşit nimeni din coaliţia aflată la putere pentru a spune aceste lucruri…
Eu aş spune că ar fi trebuit să iasă sociologii care au făcut sondajele sau le-au comentat. Adică să spună „Nu vă culcaţi pe o ureche, lucrurile sunt puţin mai complicate!” De aceea spun că Alianţa pentru Integrare Europeană ar fi trebuit, practic, să-şi scoată la vot tot electoratul pentru a se valida referendumul. Faptul că a reuşit să scoată 80% din propriul electorat este o performaţă. Să nu uităm că au ieşit aproximativ 800.000 de oameni pentru a vota un articol din Constituţie. Deci, dacă privim partea plină a paharului, lucrurile nu sunt atât de dramatice. Pe de altă parte, comuniştii nu pot fi siguri că îi vor scoate la vot la alegerile parlamentare pe aceia pe care i-au convins să nu iasă la vot la referendum.
Comuniştii lui Vladimir Voronin au ieşit mai întăriţi după invalidarea referendumului constituţional?
Ei aşa cred şi nu ştiu dacă această jubilaţie postreferendum este foarte bună pentru comunişti în perspectivă electorală. Repet: e mult mai uşor să convingi omul să stea acasă decât să iasă la vot. Dacă stă acasă, nu face nimic; dacă iese la vot, el face un gest. Aşa că PCRM va trebui să facă proba persuasiunii reale asupra electoratului şi eu cred că, fără greşeli majore din partea AIE, nu va avea de unde să crească mai mult de 30-35%. Asta înseamnă că, astăzi, pe calculele hârtiei, comuniştii nu au cum ajunge la guvernare dacă nu se întâmplă ceva spectaculos în următoarele două luni. Reversul medaliei la eşecul referendumului ar fi efectul mobilizator pe care îl va avea asupra electoratului Alianţei pentru Integrare Europeană.
Astăzi, pe calculele hârtiei, comuniştii nu au cum ajunge la guvernare dacă nu se întâmplă ceva spectaculos în următoarele două luni.
„Alianţa trebuie să înveţe că n-are victoria în buzunar”
Alianţa pentru Integrare Europeană pare să se fi şubrezit, mai ales în ultima vreme…
Aş vrea să cred că AIE a ieşit mai mobilizată din experienţa cu referendumul. Ideea că ne-am culcat pe o ureche şi că victoria ne aparţine, indiferent ce facem şi ce spunem, a început să fie pusă acum între paranteze. Sigur, a existat o dezamăgire postreferendum, dar dezamăgirea a fost direct proporţională cu investiţia făcută în referendum. Nu mă refer aici numai la investiţia financiară, ci şi la investiţia politică. Pentru că nu toate partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană s-au comportat la fel în raport cu referendumul. Unii se şi vedeau preşedinţi după referendum şi păreau să nu mai vadă pădurea din cauza copacilor… Cei care s-au mobilizat mai mult au fost, cu siguranţă, mai dezamăgiţi decât ceilalţi. Dar este un duş rece din care Alianţa trebuie să înveţe că victoria nu este în buzunarul ei. Pentru a obţine victoria la alegerile din noiembrie trebuie să muncească împreună. Cred că în acest moment fiecare lider al Alianţei trebuie să fie mai realist şi cu picioarele pe pământ. Din păcate, nu de fiecare dată liderii par să înţeleagă asta… Asistăm astăzi la o serie de gesturi politice care probează lipsă de maturitate sau orgolii private care nu mai pot fi ţinute în frâu. Şi asta e o greşeală şi sper că se va trece peste asemenea defecţiuni. Să nu uităm un lucru: dacă va pierde, AIE o va face pe mâna ei. Şi nici măcar Moscova nu va putea fi folosită ca scuză…
Partidele care compun Alianţa pentru Integrare Europeană vor merge împreună la alegerile din noiembrie?
Alianţa are un protocol de guvernare, pe patru ani, pe care îl va continua, dar în ceea ce priveşte modul în care va participa la alegeri s-a tras concluzia că este mai eficient să mergi separat decât împreună, respectiv într-un bloc electoral. Asta pentru că electoratul Alianţei este destul de divers – cei care votează Partidul Liberal al domnului Mihai Ghimpu nu au neapărat mari simpatii pentru cei care votează Partidul Democrat al domnului Marian Lupu şi viceversa. Dacă i-ai fi pus pe toţi într-un bloc ar fi însemnat că electorul domnului Mihai Ghimpu şi-ar fi dat votul şi pentru Marian Lupu, ceea ce nu l-ar fi mobilizat foarte tare. Aşa s-a ajuns la concluzia că, dacă fiecare partid merge singur în alegeri, reuşeşte să obţină mai multe voturi pentru Alianţă. Desigur, rămâne de văzut în ce măsură şi în ce proporţii actuala formulă a Alianţei se va menţine după alegeri.
Nu toate partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană s-au comportat la fel în raport cu referendumul.
„Partidul lui Marian Lupu va fi joker-ul”
S-a pus problema unui „pact de neagresiune” între partidele Alianţei pe durata campaniei electorale?
Partidul Liberal a sugerat un document care s-a numit „Pact pentru continuitatea Alianţei”, document ce avea două puncte – o înţelegere de neagresiune şi un angajament potrivit căruia niciun membru al Alianţei nu va semna un parteneriat cu comuniştii înainte sau după alegeri. Din păcate, acest pact nu a fost semnat până acum, dar, fie şi fără pact, este vital ca Alianţa pentru Integrare Europeană să rămână aşa cum este astăzi, adică o Alianţă proeuropeană şi necomunistă. Nu spun „anticomunistă” pentru că unora din Alianţă nu le place această sintagmă…
Cui nu-i place această sintagmă?
Cred că, mai degrabă, domnului Marian Lupu şi Partidului Democrat. Probabil că aici este vorba şi de strategii electorale. Domnul Lupu a tot sperat să atragă electoratul comunist şi filiale ale acestora din raioane. Să o spunem pe şleau: nu i-a reuşit foarte bine până acum sau nu i-a reuşit în măsura în care s-a sperat că-i va reuşi.
Ne putem aştepta la o alianţă între comunişti şi Partidul Democrat al lui Marian Lupu?
Alianţa pentru Integrare Europeană – sau ce mai rămâne din ea fără Marian Lupu – nu va avea suficiente mandate pentru a forma o majoritate. Partidul Comuniştilor nu are suficient ca să guverneze, şi atunci partidul lui Marian Lupu va fi joker-ul, aşa cum a mai fost. În ce direcţie se va duce, în acea direcţie va merge guvernarea. Eu nu cred, în acest moment, că Marian Lupu va face o coaliţie cu comuniştii pentru a guverna, dacă poate face această coaliţie cu partidele care sunt astăzi în Alianţa pentru Integrare Europeană.
Este însă un calcul teoretic…
De bună seamă că da, însă eu cred că domnul Lupu a învăţat într-un an de întâlniri cu liderii europeni diferenţa între a fi politician proeuropean şi democrat şi a fi politician comunist. Atunci când mergi la Bruxelles sau în alte capitale europene altfel se uită şi se raportează lumea la tine dacă eşti din tabăra democraţilor. În plus, nu mai ai obligaţia penibilă ca, atunci când te întâlneşti cu un oficial european, să-ţi ceri scuze sau să încerci să-i explici de ce eşti în PCRM sau de ce ai făcut coaliţie cu ei…
Marian Lupu are contacte cu oficialii de la Bruxelles?
Nu cred că există vreun partid care să aibă monopolul relaţiei cu Europa. Oficialii de la Bruxelles vorbesc cu Alianţa pentru Integrare Europeană, nu cu fiecare partid din coaliţie. Din acest punct de vedere, sigur că poziţia domnului Marian Lupu este niţel mai precară pentru că el nu are o funcţie determinată în executiv.
Este parlamentar…
Da, şi este şeful unui partid din coaliţia de guvernare, unul care a jucat corect până acum, dar este mai puţin decât o figură implicată direct în actul de guvernare. Cu toate acestea, relaţiile pe care le are PD cu zona europeană sunt consistente. Eu sper să devină tot mai puternice. Există relaţii şi pe filiera românească a social-democraţiei şi cred că toate aceste relaţii care leagă Partidul Democrat de Bruxelles vor fi suficient de trainice, astfel încât să lege PD şi de Alianţa pentru Integrare Europeană.
Eu nu cred că Marian Lupu va face o coaliţie cu comuniştii pentru a guverna, dacă poate face această coaliţie cu partidele care sunt astăzi în Alianţa pentru Integrare Europeană.
„Probabil că Moscova a sugerat o alianţă Voronin-Lupu”
Credeţi că relaţiile PD cu Europa vor cântări mai greu decât o eventuală propunere făcută de comunişti pentru ca Marian Lupu să fie ales preşedintele republicii?
Aş pune în paralel o altă situaţie, respectiv acordul pe care l-a semnat recent PD-ul cu partidul „Rusia Unită” a lui Vladimir Putin. Aici este o chestiune foarte interesantă pentru că „Rusia Unită” vrea să fie asociat la grupul popularilor din Parlamentul European. Marian Lupu este social-democrat şi este asociat Internaţionalei Socialiste. Din punct de vedere al ideologiilor este incompatibilitate, dar acest acord s-a semnat, totuşi. Cu nuanţa importantă că nu Putin s-a întâlnit cu Lupu şi nu Putin a semnat acel acord cu Lupu, deşi Putin este şeful partidului. În Federaţia Rusă nuanţele sunt, totuşi, importante.
Prin urmare, Marian Lupu a fost chemat la Moscova…
Da, dar şi Vladimir Voronin a fost chemat. Probabil că acolo i s-a sugerat lui Voronin o alianţă cu Partidul Democrat. Nu ştiu cum va înghiţi Vladimir Voronin un asemenea lucru pentru că nici pentru el nu e foarte confortabil. Asta mai ales că fostul preşedinte face declaraţii extrem de dure la adresa lui Marian Lupu şi îl pune, practic, pe liderul PD în situaţii imposibile.
Nu se poate întrevedea o reconciliere?
Vladimir Voronin sugerează mai degrabă că vrea să-l pulverizeze pe Marian Lupu, nu să-l facă aliat. Dar vom vedea în ce măsură va exista o compatibilitate între voturile PCRM şi cele ale PD. Eu cred însă un lucru: dacă nu există măcar o minimă echivalenţă între cantitatea de voturi a PCRM-ului şi cea a PD-ului, atunci cu siguranţă că domnul Lupu nu se va duce într-o coaliţie în care să fie strivit de comunişti. Pentru că nu le va putea face faţă dacă ar avea mai puţin de jumătate din mandatele comuniştilor.
Este evident că PCRM nu mai reprezintă singura opţiune în Republica Moldova pentru autorităţile de la Kremlin. Spre ce zonă politică şi-a canalizat Moscova interesele?
Nu ar trebui să gândim neapărat Federaţia Rusă ca un monolit. Acolo există mai multe centre de putere. Sigur, nu toate sunt echivalente. Dar Moscova nu este atât de nerealistă încât să ignore tendinţele din sondajele de opinie. Kremlinul nu va trece pe linie moartă un partid care are în jur de 30%, aşa cum este PCRM. Că ne place sau nu ne place Voronin, trebuie să fim realişti. Probabil că nici de Igor Smirnov nu sunt toţi îndrăgostiţi la Kremlin. El e un alt tip de politician, ceva din vechea gardă, dar este acela care a ţinut sus steagul Rusiei aici, la graniţa NATO şi UE. Şi asta nu e puţin lucru! Aici este ceva de genul „Nothing personal, just business!” Rusia nu este interesată de cum arată politicianul, ci de cantitatea de putere pe care acesta poate să o aibă. Eu cred că, în momentul acesta, Federaţia Rusă poate să joace nestingherită şi cu Vladimir Voronin, pe un anumit canal, şi cu Valeriu Pasat, prin proiectul său „teologico-soteriologic”, lamentabil gestionat, însă, şi cu alte partide minuscule dar şi – teoretic, cel puţin – cu Marian Lupu. Fie şi plasat în Alianţa pentru Integrare Europeană! Ce i-ar strica Moscovei să aibă amici sau parteneri într-o AIE la guvernare după noiembrie? Prin urmare, cred că Moscova lucrează pe o scară mai mare şi mai divers decât ne imaginăm uneori. Dar asta nu înseamnă atotputernicie aici. Faptul că în 2009 Voronin, cu Moscova în spate, nu a reuşit să câştige votul de aur, sau dezorietarea Rusiei după venirea la guvernare a Alianţei arată că incapacitatea nostră de acţiune sau de evaluare corectă conferă, uneori, Federaţiei Ruse capacităţi pe care nu le are de fiecare dată…
În concluzie, Moscova nu pare să parieze pe o singură carte. România unde se află la această „masă de joc”?
Dacă am echivala posibilitatea de acţiune a Bucureştiului cu aceea a Moscovei în Republica Moldova, lucrurile n-ar fi foarte echilibrate. Pot fi echilibrate dacă adăugăm şi Uniunea Europeană, Bucureştiul fiind parte a UE. Aici apare însă o problemă. Spre deosebire de Uniunea Europeană, Federaţia Rusă este stat naţional. Şi unul centralizat, în care verticala puterii funcţionează fără greş. Deci are o comandă unică. Din păcate, UE nu are o atitudine egală faţă de Republica Moldova, adică nu toţi actorii care o compun se raportează egal la Republica Moldova, chiar dacă astăzi atenţia faţă de Chişinău a crescut simţitor. Republica Moldova a devenit, cum observa cineva, „la modă” în UE, dar una e România, alta Portugalia…
De ce e „la modă”?
Din trei motive: primul este guvernarea pro-europeană a AIE, al doilea şi cel mai important este eşecul Ucrainei care lasă Republica Moldova pe prima poziţie în parteneriatul estic care – în colapsul în care se află astăzi – mai poate fi salvat numai de… Republica Moldova! Iar al treilea este presingul sistematic al Bucureştiului pe lângă instituţiile europene care aduce de fiecare dată Republica Moldova pe agendă. Dar această situaţie ridică enorm responsabilitatea politicienilor şi a cetăţenilor de aici. Pentru că dacă nu fructifică oportunitatea şi permit revenirea comuniştilor, discreditaţi la Bruxelles şi la Washington, Republica Moldova cade de pe hartă. Şi altă şansă nu vor mai avea curând! Tacit, „cortina de fier” va reveni pe Prut, iar euroscepticii de la Bruxelles, care abia aşteaptă să uite de Chişinău, vor avea acum un motiv excelent… Cam aşa arată tabloul. Nu e vorba numai de Rusia.
Dar să nu uităm că Rusia are un instrument de negociere foarte puternic – livrările de gaze naturale spre vestul continentului…
Sigur, Rusia nu poate fi scoasă din schemă… Dar aici lucrurile sunt oarecum mai complicate. De pildă, Germania a semnat recent, alături de Rusia, un document privind inclusiv situaţia din Transnistria: Memorandumul Merkel – Medvedev. Sună bine, în aparenţă, chiar prea bine, dar să vedem cum se sfârşeşte. Să ne amintim de memorandumul Kozak care viza federalizarea Republicii Moldova. La început, prin 2002, şi federalizarea părea o ideea digerabilă unora, a fost lansată de OSCE, era girată de vreo patru ambasadori americani, la un moment dat. Dar traducerea din 2003 în limba rusă a acestui proiect de federalizare s-a numit Memorandumul Kozak, care n-ar fi fost deloc bun pentru Republica Moldova, dacă s-ar fi aprobat.
Memorandumul Kozak a fost respins de către Vladimir Voronin…
Nu numai de către Vladimir Voronin, ci de către toată societatea civilă, de către aproape toţi politicienii din Republica Moldova. La care se adaugă americanii şi europenii. Vladimir Voronin a fost şi el obligat să îl respingă după o serie de crize existenţiale şi după ce a semnat fiecare pagină din acest document. Deci în acest spaţiu, nu tot ce începe bine se termină la fel…
Ce este nou acum în chestiunea transnistreană?
Primul lucru care trebuie semnalat este interesul tot mai mare pentru ea. Un lucru nu este clar. Cum se face că în timpul campaniei electorale se consumă atâta energie cu soluţionarea chestiunii transnistrene? Apar tot soiul de iniţiative… De obicei lucrurile intră în adormire în timpul disputelor electorale şi toată lumea aşteaptă noul guvern pentru a ştii cum să abordeze chestiunea şi a avea interlocutori. Acum, deşi urmează două luni de campanie, miza transnistreană este tot mai sus pe agendă. Firesc nu este, în niciun caz… Trebuie să rămânem vigilenţi.
În momentul acesta, Federaţia Rusă poate să joace nestingherită şi cu Vladimir Voronin, pe un anumit canal, dar şi cu Marian Lupu.
„E posibil ca Voronin să fie tras la răspundere penală”
Se mai poate spera la un dialog între Bucureşti şi Chişinău, dacă o eventuală nouă putere politică din Republica Moldova i-ar include şi pe comuniştii lui Voronin?
Greu de tot… Nu neg că ar putea exista politicieni sau oficiali europeni care să se gândească la un eventual dialog cu comuniştii lui Vladimir Voronin. Unii se gândesc chiar la o coaliţie largă de guvernare în care să intre atât partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană, cât şi comuniştii. Nu cred însă că, în acest moment, este un lucru realist. Cel puţin din raţiuni strict electorale, partidele Alianţei pentru Integrare Europeană nu pot sta la masă cu Partidul Comuniştilor. Mai ales că acum există iniţiativa în Parlament de ridicare a imunităţii lui Vladimir Voronin. Mă întreb cum se va discuta cu PCRM după acest demers care este probabil să se finalizeze cu ridicarea imunităţii lui Voronin.
Credeţi că este posibil ca Vladimir Voronin să fie tras la răspundere penală pentru evenimentele din 7 aprilie 2009 de la Chişinău?
De ce nu? Mai ales că Parlamentul, chiar dacă va fi dizolvat prin decretul preşedintelui Ghimpu şi nu va putea să voteze legi organice, va funcţiona mai departe. Problema ridicării imunităţii pentru deputatul Vladimir Voronin se va putea pune. Dacă se va merge până la capăt în Republica Moldova şi nu se va mai rămâne la stadiul de jumătăţi de măsură, probabil că vom putea asista şi la asemenea lucruri. Şi cred că problema imunităţii trebuie să fie pusă cel puţin pentru un motiv: să vadă electoratul ce şi cum votează aleşii lor această chestiune. Există posibilităţi să se voteze, dacă se doreşte, cu „bilele la vedere”, cum s-ar spune la Bucureşti. Pentru mine este evident că o bună parte din electoratul AIE aşteaptă asta, adică pedepsirea celor vinovaţi la 7 aprilie. Şi aşteaptă chiar mai mult decât o minimă indexare a pensiilor…
Sociologic vorbind, vedeţi capabilă Alianţa, după alegeri, să impună un preşedinte al republicii, fără a face compromisuri dureroase?
E foarte bună întrebarea. Tocmai aceasta este miza. După eşecul referendumului, în Republica Moldova suntem la momentul zero. Preşedintele se alege în Parlament cu trei cincimi din numărul de deputați. Adică este nevoie de 61 de voturi. Alianţa pentru Integrare Europeană are, în acest moment, toate şansele de a câştiga majoritatea. Problema este cât de majoritară va fi acea majoritate… Dacă ajunge undeva la 61 din mandate – ceea ce nu este neapărat neplauzibil, dar este greu dacă AIE se va bate şi cu ea însăşi – atunci lucrurile vor fi clarificate. Alianţa va guverna, va alege preşedintele, iar Partidul Comuniştilor va intra în opoziţie şi, cu siguranţă, că va rămâne multă vreme acolo. Dacă diferenţa dintre voturile Alianţei şi voturile comuniştilor va fi foarte mare, în sensul în care Alianţa va avea în jur de 60 de mandate, atunci este foarte posibil să atragă un vot, două sau trei de la comunişti.
Dar iată că Alianţa nu a reuşit să atragă deputaţi comunişti când existau premisele să o facă…
Sunt vreo patru deputaţi comunişti care au plecat, deci ceva s-a întâmplat acolo… Au fost câteva defecţiuni la Partidul Comuniştilor, dar poate nu aşa de multe la cât s-au aşteptat unii. De data asta va fi esenţial cine va face listele comuniştilor şi cine va fi pe ele. Mai au comuniştii suficient de mulţi adepţi de încredere încât să nu cedeze votul sau voturile de aur? Pentru că în noiembrie situaţia va fi un pic diferită. Va fi a doua oară când PCRM vrea să câştige puterea. Iar dacă pierzi şi a doua oară… În fine, dacă Alianţa va avea doar vreo 55 de mandate, atunci negocierea cu comuniştii va fi destul de dură. Sigur, eu nu ignor posibilitatea ca PCRM să rămână unit şi să dorească alegeri anticipate chiar şi pentru a treia oară. Comuniştii pot miza pe „generalul iarnă”, adică pe trecerea unei ierni dificile de pe urma căreia vor spera să câştige „dividende”. Nu e neapărat foarte plauzibil scenariul acesta, dar trebuie luat în considerare. Toamna va fi oricum fierbinte, iar iarna rece… Una peste alta, alegerile vor fi decisive: se va alege între trecut şi viitor sau între Est şi Vest. Sau şi una şi alta.
Comuniştii pot miza pe „generalul iarnă”, adică mizează pe trecerea unei ierni dificile de pe urma căreia vor spera să câştige „dividende”.
„Cine va menţine blocajul va fi criminal”
Şi Republica Moldova trece printr-o recesiune economică severă. Îşi mai poate permite prelungirea instabilităţii politice?
Nu. Eu cred că asta ar fi o inconştienţă. Cine va face un asemenea lucru va fi criminal. Republica Moldova încă n-a simţit foarte puternic consecinţele crizei, în condiţiile în care guvernarea AIE, ajutată de banii europeni, a gestionat situaţia: salariile au rămas relativ la fel, pensiile s-au plătit la timp, nu există o inflaţie foarte mare şi nici şomaj exagerat. Cu siguranţă, însă, că, după iarnă, lucrurile nu vor fi atât de roz. După această perioadă, lucrurile se vor complica şi din punct de vedere economic. Va fi nevoie de coerenţă şi continuitate politică. Prin urmare, cine va bloca politic Republica Moldova, va face un gest de inconştienţă. Pentru că blocarea politică înseamnă şi blocare economică. Investitorii, inclusiv cei din România, nu vor mai sta mult să aştepte clarificarea lucrurilor şi vor porni în alte direcţii.
Cum este percepută România la Chişinău, în momentul de faţă? Unii analişti s-au grăbit să vadă şi o înfrângere a României după referendum.
Eu mă întreb dacă aceşti analişti ar fi spus că este o victorie a României, în cazul în care referendumul trecea. Sau dacă vor spune că e o victorie a Bucureştiului dacă AIE va rămâne la guvernare… Probabil că n-ar fi spus asta şi nu o vor spune… În aceeaşi logică, putem spune că este o înfrângere a Europei. Dacă ne oprim doar la România nu prea avem cum argumenta acest lucru. Iar dacă vorbim de o înfrângere a Uniunii Europene în Republica Moldova după referendum, atunci trebuie să aruncăm blamul asupra tuturor celor care nu sunt comunişti acolo. Nu se poate simplifica chiar aşa. Iar să încerci să faci din Republica Moldova un instrument de campanie electorală în România este, din punct de vedere politic, un act inconştient şi lipsit de orice viziune. Sunt şi eu departe de a crede că Bucureştiul se mişcă impecabil în stânga Prutului, dar nu e vorba de asta acum. Repet ce am mai spus: dacă Alianţa pentru Integrare Europeană va pierde alegerile din noiembrie, nu o va face din cauza invalidării referendumului, ci a acţiunilor pe care le întreprinde acum şi în timpul campaniei.
Se preconizează atacuri dure între liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, în campania electorală?
Asta este o chestiune extrem de delicată. Acel pact de neagresiune n-a fost semnat, din păcate, dar sper că maturitatea va învinge şi nu vor fi atacuri reciproce dure. Desigur că membrii Alianţei sunt concurenţi politici, dar ei nu trebuie să fie adversari electorali. Ei îşi pot arunca chiar vorbe mai grele în campanie, dar care să nu blocheze o posibilă reîntâlnire după 28 noiembrie. Asta este miza! Deci ei trebuie să rămână într-un repertoriu cvasicivilizat, în aşa fel încât să-şi lase loc de bună ziua. Dacă vor începe să fie contondenţi, fără nicio dorinţă de compromis, atunci înseamnă că unele partide din Alianţă au altă agendă despre care nu spun şi pe care o ţin ascunsă.
Se poate intui faptul că unele partide din Alianţă au o agendă politică ascunsă?
Recent, unul dintre partidele Alianţei pentru Integrare Europeană, în speţă PD, a părăsit intempestiv lucrările Parlamentului, lăsând Alianţa fără majoritate. Atunci Alianţa s-a reunit într-o şedinţă de urgenţă, a avut loc o discuţie şi s-a clarificat acea problemă într-un mod elegant. Sau aşa părea. Era vorba despre mărirea pensiilor şi a salariilor. Deunăzi, prim-ministrul Filat a jucat singur în aceeaşi chestiune şi s-a izolat de Alianţă… Nu cred însă că asemenea gesturi sunt cele potrivite şi, mai mult, sunt convins că ele nu aduc susţinere electorală. Electoratul AIE este suficient de instruit şi matur ca să înţeleagă că cel care respinge Alianţa sau se leapădă de ea devine, cu voie sau fără, principalul aliat al comuniştilor în Republica Moldova… Sper însă că sunt gesturi izolate şi că în campanie aşa ceva va fi exclus.
PD şi-a stabilit drept scop atragerea electoratului comuniştilor. Nu cumva a atras electorat mai mult din zona partenerilor lor de alianţă?
Lucrurile stau aşa: avem un Partid Liberal care se află în zona de dreapta, avem un Partid Liberal Democrat, spre centru-dreapta, avem un Partid Democrat, spre stânga, şi un Partid Comunist. Alianţa Moldova Noastră – parte a Alianţei pentru Integrare Europeană – încearcă să-şi facă şi ea loc pe undeva, dar nu e clar cam pe unde. Între Partidul Democrat şi Partidul Comuniştilor lucrurile sunt mai complicate pentru că electoratul dur al PCRM este extrem de conservator. El votează secera şi ciocanul indiferent de ce spune Voronin: că vrea Uniunea Rusia-Belarus, că vrea integrare europeană, e totuna. Aici nu politologia sau sociologia ne ajută să înţelegem fenomenul, cât istoria şi antropologia… Acest electorat dur îl percepe pe Marian Lupu ca pe „un trădător”. Când eşti perceput ca trădător, e foarte greu să câştigi voturile acelui segment. Marian Lupu ar trebui să muncească foarte mult ca să atragă acel electorat care se suprapune, în parte, cu electoratul lui. Să vedem cum şi ce va reuşi. La început a fost o diferenţă substanţială între candidatul Marian Lupu şi Partidul Democrat atunci când se preconiza că vor fi alegeri prezidenţiale directe. Acum nu mai e aşa şi rolul de locomotivă electorală a lui Marian Lupu nu mai e la fel de important. PD are o sarcină dificilă la aceste alegeri şi probabil că acesta este motivul pentru care a făcut acel pact cu „Rusia Unită” a lui Vladimir Putin. Este un semnal pentru electoratul rusofon, dar care nu mai vrea să fie comunist. Care sunt mizele şi raţiunile ultime ale unui asemenea gest urmează să vedem. Deocamdată, miza declarată a PD este Alianţa.
Dacă Alianţa pentru Integrare Europeană va pierde alegerile din noiembrie, nu o va face din cauza invalidării referendumului, ci a acţiunilor pe care le întreprinde acum şi în timpul campaniei.
Liderii Alianţei trebuie să rămână într-un repertoriu cvasicivilizat, în aşa fel încât să-şi lase loc de bună ziua.
Electoratul dur al PCRM este extrem de conservator. Acest electorat dur îl percepe pe Marian Lupu ca pe „un trădător”.
CARTE DE VIZITĂ
• S-a născut la 3 octombrie 1968, la Târgu Mureş.
• Distins cu premiul european al Universităţii din Istanbul pentru Ştiinţe sociale şi cu Premiul pentru sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române.
• Deţine distincţia de stat „Ordinul de Onoare” al Republicii Moldova.
• A urmat stagii de pregătire la universităţi din Statele Unite, Marea Britanie, Austria, Ungaria, Grecia etc.
• A publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi studii de specialitate în reviste româneşti şi străine.
• Doctor în sociologie al Universităţii Bucureşti (2002).
• Profesor universitar la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti.
• Subsecretar de stat pentru românii de pretutindeni (2003).
• În 2010 va publica la Editura Cartier volumul „Basarabia e România? Dileme identitare şi (geo)politice în R. Moldova”.
Sursă: Adevărul
