Alexandru Slusari sau Igor Munteanu sunt două candidaturi pe care Platforma DA le ia în considerare pentru funcţia de premier în Executivul pe care vrea să şi-l asume partidul. Pentru funcţia de miniştri, partidul are câte două-trei candidaturi. Declarația aparține liderului Platformei DA, Andrei Năstase și a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la NTV Moldova.
Andrei Năstase îi apreciază pe cei doi ca fiind „cei mai buni candidaţi posibili pentru respectiva funcţie”. În privinţa candidaturii sale la funcţia de premier, Năstase a precizat că ştie cu siguranţă că va candida la alegerile prezidenţiale.
Acesta apreciază situaţia actuală din Republica Moldova în domeniul sănătăţii, economiei, socialului, ca fiind o „criză generală”, iar din respectiva criză se poate de ieşit, susţine liderul Platformei DA, doar printr-un consens politic naţional.
Liderul Platformei DA mizează pe votul a 60-70 de deputaţi pentru Guvernul pe care şi-l asumă partidul. „Sper să voteze 60-70 de deputaţi pentru noua guvernare, pentru că să laşi în haos ţara este o crimă”. El este sigur că toţi deputaţii sunt conştienţi de faptul că R. Moldova se află în criză şi că actualul Guvern nu o poate rezolva şi trebuie să-și dea demisia.
Politicianul sugerează că guvernarea asumată de Platforma DA va apela şi va avea acces la resursele europene şi va prelua cele mai bune practici din statele lumii pentru a depăşi criza sanitară.
Pentru demiterea actualului Guvern şi pentru numirea altuia nou sunt necesare cel puţin 51 de voturi. Platforma DA are 11 mandate, iar PAS 15 are mandate.
Amintim că Partidul Platforma DA a lansat public inițiativa demiterii Guvernului Chicu, propunând votarea unui nou Cabinet în frunte cu un premier din partea Platformei DA. Conducerea Partidului Acțiune și Solidaritate a spus că va susține propunerea, însă doar dacă vor fi identificate voturile necesare în acest sens.