În ajunul Zilei Limbii Române, un grup de tineri au organizat un protest pașnic în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Ei cerut conducerii Republicii Moldova să anuleze decizia Ministerului Educației prin care cursurile Istoria Românilor și Istoria Universală au fost comasate într-o disciplină unică – Istoria. Totodată, ei au cerut guvernării înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în art. 13, din Constituţia Republicii Moldova.
În dimineața zilei de marți, 30 de august, pe pagina de facebook a grupului de inițiativă și-au confirmat prezența la acest protest peste o mie de persoane, dar au venit în jur de 200 de persoane, ne informează Agenţia de Ştiri ARENA.
,,Au venit doar cei care au simțit că trebuie să fie aici. Acum e vacanță, iar mulți sunt plecați în concediu și e greu să-i aduci pe toți la Chișinău”, a spus Mariana Solonari, una din organizatoare. Tânăra crede că acest protest va da un impuls autorităților pentru ca să schimbe situația în bine. ,,Dacă nu ne vom face auziți, vor organiza și alte proteste”, a adăugat organizatoarea.
Pensionarul Mocanu Nicolae, venit să suțină revendicările tinerilor, a declarat pentru ARENA, că ,,este necesară o forță masivă a populației, astfel încât să fie înconjurat Parlamentul și Guvernul, iar cei de la conducere să rezolve problema statutului limbii române, dar și a disciplinei Istoria Românilor”.
La protest au participat și istorici, printre care Ion Varta și Alexandru Savin. Ei au declarat că în două-trei săptămâni ar putea a avea loc un Congres al Istoricilor, în cadrul căruia vor fi dezbătute aspectele problemei limbii române în Republica Moldova. ,,Vom elabora un set de recomndări și le vom înainta Guvernului, care sperăm că va avea bunul simț să le implementeze ”, a spus istoricul Ion Varta.
În cadrul protestului, tinerii au cântat cântece patriotice, purtând drapelul Republicii Moldova și pancarde cu inscrpția ,,20 de ani de limbă moldovenească. Cât să mai răbdăm?”, ,,Limba moldovenească, născocită de cotropitori”, ,,Fără limbă și fără istorie rămânem cu pâine și circ?”, transmite sursa citată.