TVR Moldova a anunțat difuzarea unei serii de reportaje despre foametea din Basarabia organizată de Rusia sovietică.
Primul reportaj a prezentat istoria cutremurătoare a doi bătrâni supraviețuitori din raionul Sângerei. Perioada 1946-1947, de după război a fost cumplită şi marcată de secetă. Grigore Gorea, din localitatea Cubolta, raionul Sângerei, avea 9 ani pe atunci.
„Nu a plouat undeva vreo 10 luni de zile şi a început lumea a cădea, a muri. S-au terminat toate resursele. Care mai aveau vite, le mai tăiau şi mai hrăneau copiii”, își amintește Grigore Gorea, locuitor al satului Cubolta din raionul Sângerei.
Dar este greșit să credem că doar seceta a fost cauza foametei crunte. Basarabia a fost înfometată intenţionat de Uniunea Sovietică. A fost o politică bine organizată, după exemplul anilor 1921 – 1923, atunci când Moscova îşi înfometase propriul popor. Iar în perioada 1932 – 1933, în Ucraina, organizase Holodomorul.
„A fost un act de genocid împotriva poporului român din afara graniţelor. Foametea, ca instrument al terorii, a fost aplicată în Basarabia cu scopul de a frânge coloana vertebrală a teritoriului Basarabiei”, a specificat conf. univ. Mariana S. Țăranu, doctor în Istorie.
La rândul său, Sofia Covalciuc avea 14 ani când Moscova a început să înfometeze Basarabia. Locuitoarea satului
Mărăşeşti din raionul Sângerei a povestit că atunci când s-a început foamea, oamenii mâncau de toate: şi câine, şi broaşte. „Noi am mâncat numai lobodă fiartă. O punea mama mea pe tava şi o usca un pic. Nu aveam pic de ulei. Doamne fereşte, tare a fost greu, mânca lumea ce pica”, a adăugat femeia.
În context, Grigore Gorea a spus că oamenii se umflau până mureau și de multe ori nu avea nici măcar cine să-i înmormânteze.
Oamenii nu mai aveau ce mânca, pentru că ruşii le luaseră totul. Le-au măturat podurile, până la ultimul grăunte.
„Prin intermediul foametei s-a frânt orice boare de rezistenţă a românilor basarabeni faţă de ocupantul sovietic, dar a şi nivelat calea spre colectivizare”, a explicat conf. univ. Mariana S. Țăranu, doctor în Istorie.
„Iosif Visarionovici Stalin a dat comandă să se facă colhozuri. Şi au început să umble pe la case şi dacă găsea vacă, o lua, găsea cal îl lua, găsea oaie, porc, pâine, tot ce găsea şi rămânea omul gol. Umblau cu armele şi scoteau cu forţa vitele, tot ce aveai în ocol. Încărcau şi luau”, a spus Grigore Gorea pentru TVR Moldova.
„Aveam vacă şi ne-au luat-o. Caii ni i-au luat. Nu trebuia să avem nimic”, a adăugat Sofia Covalciuc
Totodată, femeia și-a mai amintit cum atunci când căpăta un pic de făină şi făcea mămăligă, îi dădea câte o bucățică și unei nepoate de la frate, care avea vreo 2 anișori.
Foametea organizată a determinat unii oameni să recurgă şi la acte de canibalism. Mariana S. Țăranu a precizat că frecvente erau cazurile când în timpul nopţii, dar şi în timpul zilei, în primăvara anului 1947, oamenii mergeau la cimitir şi acolo unde era cineva îngropat, dezgropau cadavrul şi îl mâncau.
„Era prin sat urât. Nu aveai cu ce aprinde focul. Ieşeai dimineaţa, te uitai, aha, la casa cutare iese fum. Luai rapid o cârpă, te duceai: dă, te rog, un cărbune. Puneai în acea cârpă, veneai acasă, aprindeai focul. Apoi mergeai şi mai găseai pe cineva mort, vreun copil, ori vreun om mai matur. Greu tare a fost. Asta a fost până în 1955. A fost o tragedie tare mare, peste măsură de mare”, își amintește Grigore Gorea.
Iar Sofia Covalciuc a adăugat că doi ani s-a chinuit cu foametea și nu a crezut că va supraviețui. „Am nepoţei mici şi mă rog permanent să nu vadă ce am văzut eu. Doamne, fereşte ce a fost”, a mai menționat femeia.
Foametea din anii 1946 – 1947 a luat în jur de 300 de mii de vieţi omeneşti, dar calvarul românilor din teritoriile ocupate de ruşi nu s-a oprit aici. După ce au fost înfometaţi, în vara anului 1949, zeci de mii de băştinaşi au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan.
Din 13 iulie 2020, TVR Moldova a lansat campania BASARABIA ÎNFOMETATĂ în cadrul căreia de luni până vineri, va difuza mărturiile cutremurătoare ale celor care au trecut prin calvarul înfometării din 1946 – 1947.