„Regimul corupt și antinațional al lui Igor Dodon este disperat că i se strânge funia la par. Și atunci instigă la ură împotriva României. Așa au făcut bolșevicii și agenții Moscovei de zeci de ani”. Astfel a reacționat Valeriu Munteanu, liderul Uniunii Salvați Basarabia, la un material apărut pe un site de știri de la Chișinău care relatează despre o așa-zisă discriminare a unor studente basarabence în România.
„Un site fantomă (acum) în slujba socialiștilor pretinde că ar fi găsit 3 studente basarabence la Galați, care ar fi fost discriminate și insultate de profesori, din cauza accentului moldovenesc. Ca fost student la Universitatea „Valahia” din Târgoviște mi-a venit să râd când am văzut prostia propagandiștilor dodoniști. Dacă la Târgoviște, unde se vorbește graiul muntenesc autentic nimeni nu bagă de seama accentul meu basarabean, de care nu m-am lepădat niciodată, atunci cum să discrimineze cei de la Universitatea Galați, unde toată lumea are mai mult sau mai puțin accent moldovenesc?”, se întreabă fostul ministru al Mediului.
În context, Munteanu a precizat că în universitățile din România profesorii sunt foarte grijulii să nu-i supăre pe studenți, mai ales din cauza Chartei universitare împrumutate din Occident, se tem să nu fie acuzați de discriminare și sancționați de Senatul Universității.
„Este limpede că această „știre” care va fi tirajată de tot trustul mediatic al socialiștilor este aruncată în spațiul public anume în această perioadă când universitățile din România înmatriculează la studii copii din Basarabia, în vederea descurajării acestui proces extrem de necesar pentru viitorimea noastră.
Vedeți la știrile de ieri de la TV8 un reportaj de la Sângerei, unde Universitatea din Suceava înmatriculează studenți basarabeni, decanul Facultății de Istorie vorbind din numele Universității a spus foarte clar, că basarabenii sunt mereu cei mai buni studenți ai Universității sucevene, spre exemplu anul trecut aceștia au obținut 16 din cele 21 de burse Erasmus, având mereu climatul necesar pentru a excela”, a punctat sursa.
Totodată, Valeriu Munteanu a mai subliniat că România acorda anual mii de burse tinerilor basarabeni. „Este o mare șansă în viață, mai ales pentru tinerii din familiile care nu au bani să-i țină la facultate în Chișinău. Țara Mamă ne ajuta cu fapte, nu cu vorbe. Rusia lui Dodon știe numai să ne ia, nu să ne dea…”, a conchis liderul USB.
Precizăm că ieri, un site de știri de la Chișinău, a publicat un mesaj despre care scrie inițial că ar fi venit pe adresa redacției, iar în cadrul materialului se face referire la o postarea de pe Facebook a unei „tinere moldovence, revoltate de felul cum ar fi fost tratată la Facultatea de Arte din cadrul Universității Dunărea de Jos, Galați”.
În materialul buclucaș se menționează că administrația instituției de învățământ ar fi discriminat-o pe tânără, dar și pe alte trei colege din Republica Moldova, din cauza naționalității și a felului de a vorbi în limba română. Intenția site-ului de știri devine cu atât mai neclară, cu cât tânăra a publicat mesajul pe Facebook acum zece zile, iar redacția l-a preluat abia ieri.