La Washington a avut loc o masă rotundă dedicată celor 20 de ani de tranziţie ai Moldovei, organizată de National Endowment for Democracy, Freedom House şi Fundaţia Moldova. Între cei care au luat cuvântul s-au aflat preşedintele Freedom House David Kramer şi primul ambasador al Americii în Moldova, doamna Mary Pendleton, care a acordat un scurt interviu corespondentului „Europei Libere” la Washington Richard Solash.
Tranziţia democratică a Moldovei – 20 de ani de provocări şi succese
David Kramer, preşedintele Freedom House, a început prin a spune că Moldovei îi merge mai bine, iar succesul vine însoţit de prieteni. Asta se poate vedea şi în atenţia din ce în ce mai mare pe care Moldova o primeşte din partea Uniunii Europene, dar şi din partea Statelor Unite, după cum o dovedesc vizitele făcute acolo de vicepreşedintele Joseph Biden şi de senatorul John McCain.
În opinia lui David Kramer, Moldova e acum povestea de succes în regiune, şi asta se datorează în primul rând, Moldovei, desigur, dar este şi o reflecţie a temerilor cu privire la ce se întâmplă în alte ţări ale regiunii-
Preşedintele Freedom House a reamintit că în Statele Unite, relaţia cu Millenium Challenge Corporation este deosebit de importantă, pentru că ea pune la dispoziţie Moldovei asistenţa de care această ţară are nevoie la o scară semnificativă. David Kramer: „Vedem şi cum Uniunea Europeană îşi consolidează asistenţa, e vorba de negocierile asupra acordului de liber-schimb şi cu privire la liberalizarea vizelor, şi asta ar putea de fapt să însemne că Moldova ar putea fi prima ţară din Eurasia care să treacă cu adevărat linia de sosire şi să finalizeze aceste înţelegeri, mişcându-se spre o integrare mult mai profundă cu Uniunea Europeană, şi revendicându-şi locul în comunitatea euro-atlantică, ceea ce cred că va fi o realizare majoră”.
În ce priveşte Transnistria, preşedintele Freedom House, e de părere că soluţia acestui conflict e la Moscova. Dacă ruşii decid că vor să-l rezolve, îl rezolvă. E o problemă relativ uşor de rezolvat, cel puţin în comparaîie cu celelalte conflicte din regiune. David Kramer a subliniat că cu cât Moldova se reformează, cu cât Moldova se apropie de Europa, cu atât mai mari sunt şansele ca problema să fie rezolvată în linişte şi în timp.
Într-un interviu acordat corespondentului „Europei Libere” la Washington Richard Solash, primul ambasador american în Moldova post-sovietcă, doamna Mary Pendelton, a spus că Moldova e complet diferită de celelalte ţări din regiune: „La început Moldova ar fi preferat să fie pusă laolaltă cu ţările baltice, pentru că moldovenii simţeau că au mai multe lucruri în comun cu balticii decât cu celelate ţări. Din nefericire asta n-a ieşit, iar când a venit Madeleine Albright moldovenii i-au reamintit că dacă ar fi fost puşi laolaltă cu balticii, problemele lor din Transinistria, cu armata a 14-a a Rusiei pe teritoriul lor, ar fi fost rezolvate. Asta pentru că balticii s-au concentrat pe a scoate aparatul militar rusesc din ţările lor. Ceea ce nu s-a întâmplat în Moldova, unde încă se află aparat militar rusesc, ruşii au acolo o forţă de menţinere a păcii şi oferă sprijin oamenilor din Transnistria”.
Autor: Lucian Ştefănescu
Sursa: Politicom.moldova.org