Comunicatul de presă în care se anunța că Andrei Neguța, actualul ambasador al PSRM la Moscova, a afirmat la o întrevedere cu Konstantin Kosaciov, președintele comitetului internațional al Consiliului Federației Rusiei, că „Republica Moldova studiază cu atenție experiența Rusiei în vederea modificării Constituției sale”, a lăsat multe semne de întrebare. De această părere este Igor Munteanu, deputat PPDA și fost ambasador al Republicii Moldova în SUA, care a făcut mai multe precizări în acest sens.
„Este această declarație făcută în numele MAEIE, al Guvernului Chicu, a Președintelui Igor Dodon, a Parlamentului, sau a PSRM? Este această declarație făcută în nume propriu de către ambasadorul Andrei Neguța ori este o misiune de partid? Sunt aceste consultări agreate de actualul ministru de externe, Oleg Țulea, deși nu-mi amintesc ca acesta să fi cerut instrucțiuni din partea Comisiei de Politică Externă a Parlamentului RM, singurul organism care-l poate însărcina pe ministru să solicite consultări pe subiecte sensibile politic, cum ar fi modificările la Constituție”, a precizat sursa.
În acest context, Igor Munteanu a făcut mai multe precizări. În primul rând, potrivit parlamentarului, informațiile apărute în presa despre consultările inițiate de ambasadorul Andrei Neguța pe subiectul modificărilor la Constituția Republicii Moldova ilustrează intențiile reale ale președintelui Dodon de a prelua integral modelul rusesc de guvernare: verticala puterii, sistemul federal dispersat, cu păstrarea unui președinte puternic (jucător), care bagă și scoate procurorii și judecătorii, inclusiv ai celor din Curtea Constituțională. „Ele (intențiile) nu se înscriu în „era de stabilitate” pe care ar prefera-o tot felul de prorocitori, locali ori străini, doar că aceștia văd paiul din ochiul altora și nicidecum bârna din propriul ochi. În țara orbilor, chioru-i împărat!”.
„La scurtă vreme după apariția primelor informații în presa rusă, și MAEIE s-a văzut obligat să posteze un comunicat sec pe acest subiect, dar cu o extindere liberă a temelor abordate, în mod evident, în scopul potolirii unor eventuale serii de întrebări. Totuși, arma atârnată pe scenă a împușcat o primă alertă – Igor Dodon ar dori să transmită aliaților săi de la Kremlin că ar fi capabil să inițieze modificări la Constituție și că PSRM ar putea livra și alte obligații promise protectorilor săi.
Liderul PSRM nu ascunde că și-ar dori să fie actorul central al statului, în care legile naționale ar prevala asupra dreptului internațional, iar consilierii săi ar fi mai puternici ca miniștrii din cabinetul aprobat de Parlament, într-un guvern care ar rămâne un simplu „decor pentru șeful de stat. Deși pare astăzi complicat de previzionat asemenea scenarii, să nu se uite că și alegerea lui Dodon în 2016 era greu de crezut, ca și alegerea unui primar socialist la primăria municipiului Chișinău, dar lucrurile s-au întâmplat cu o viteză și cu un impact de speriat. În sfârșit, să nu uităm că garda veche de juriști afiliați PSRM gâfâie de mai bine de doi ani asupra unui amplu proiect de modificare a Constituției RM în vederea: (1) anulării mandatului imperativ, (2) extinderii și preluării unor competențe executive de către Președinte, (3) „federalizarea” relațiilor politice cu UTAG și Transnistria, (4) dar și alte teme care dezgolesc tentația unui adevărat „cult al puterii voluntariste” la conducerea PSRM, după modelul lui Putin”, a mai punctat Igor Munteanu.
Totodată, sursa a remarcat că respectivul comunicat nu scapă însă nici un cuvânt despre faptul, deloc neimportant, că Republica Moldova și-ar dori retragerea trupelor militare rusești de pe teritoriul său suveran. „Acest lucru nu se regăsește în comunicarea lui Andrei Neguța, ori poate afirmațiile recente ale lui Oleg Vasnețov, ambasadorul Rusiei la Chișinău, despre „intersele eterne și ubicue ale Rusiei în RM au avut drept scop să-i convingă pe diplomații moldoveni să nu se mai zbată în zadar pe tema evacuării trupelor? Nu m-ar mira.
Ori poate, sub povara actualei coaliții psrm-pd, MAEIE uită să-și instructeze ambasadorii săi (sensibili la politic) asupra pozițiilor cheie ale politicii externe ale RM, astăzi „dezechilibrate” în opinia lui I. Dodon. Cum se înscrie această poziție ineptă cu discursul laudativ al PDM, care-și atribuie meritele cererii de la tribuna ONU a retragerii trupelor rusești, ori la Moscova pentru asemenea declarații, ambasadorul RM ar fi scos de guler afară?”, se mai întreabă parlamentarul.
În același timp, el a remarcat că este clar că aceste consultări la Moscova ilustrează gravele incoerențe ale diplomației din Republica Moldova. „O diplomație bună se face cu oameni integri, școliți și principiali. Cei care au blocat Moțiunea de cenzură contra guvernului Chicu sunt direct responsabili de ascensiunea și întărirea puterii autoritare a lui Dodon spre un „putinism” la scară mică, imitator, dar oricum, inspirat profund de acest model antidemocratic și orientat spre trecut”, a conchis Igor Munteanu pe pagina sa de Facebook.