Mai mulți veterani ai războiului moldo-rus de pe Nistru au protestat astăzi, la Reşedinţa de Stat de la Condrița, exprimându-și nemulțumirea față de faptul că zilele trecute, Igor Dodon l-a numit pe liderul separatist de la Tiraspol „președinte al Transnistriei”. Manifestanții au calificat această declarație drept un „act de trădare de patrie”.
„Am trăit s-o vedem și pe asta. Pentru încă patru ani de putere am fost trădați pe față. Pentru încă patru ani de hoție, el, Iuda acestui stat, ne-a vândut rușilor și separatiștilor și a recunoscut pe un criminal drept președinte. Atunci se pune întrebarea cine ești tu? Iuda! Noi suntem cei care am luptat pentru Republica Moldova și tot noi suntem cei care vom sta în continuare la straja ei, iar dacă va fi nevoie vom lua din nou arma în mână și vom lupta pentru acest pământ. Noi nu avem unde ne retrage. Noi nu cedăm!”, a declarat un manifestant.
Protestatarii au scandat „Jos Iuda”, „Jos Dodon”, „Dodon la puşcărie!”, „Noi nu cedăm!” și „Unire veterani!”. Totodată, aceștia au făcut apel către toți cetățenii Republicii Moldova pe care i-au îndemnat să nu-i permită lui Dodon să vândă acest stat.
Printre protestatari se afla și Ana Macovei, mama unui veteran de război, care a avut un mesaj pentru președintele Dodon. „Am trecut prin chinuri grele atunci când feciorul meu lupta pe Nistru. Însă, după toate câte a făcut, a ajuns să fie târât pe stradă de poliție și de Dodon. M-a durut foarte mult că veteranii au fost călcați în picioare de polițiști. Feciorul meu a luptat pentru patrie, nu împotriva ei. Atunci când ai devenit președinte ai fluturat programul tău electoral și ai spus că ți-ai propus reîntregirea teritorială a Republicii Moldova. Au trecut patru ani, iar tu ai vândut R. Moldova, nu ai reîntregit-o. L-ai primit pe Krasnoselski ca pe cel mai bun patriot al R. Moldova? De ce nu l-ai purtat și în brațe? Dodon pentru mine nu ești președinte, iar cei care te-au votat pot strânge laurii. Eu nu am votat pentru dumneata, dar nici n-am crezut că vei ajunge în acest hal. Și tu ai mamă și feciori… Iată să fi fost feciorii tăi în 1992 în locul veteranilor războiului de pe Nistru, ce-ai fi făcut atunci? Dar astăzi, l-ai mai purta pe Krasnoselski în brațe? Cum poți să-ți bați joc de veterani? Veteranii nu sunt dușmanii R. Moldova. Ei au luptat pentru acest stat punându-și viața în pericol, iar mulți nu s-au mai întors niciodată. Dodon, oare părinții care și-au pierdut copii pe câmpul de luptă pot să te ierte pentru aceste acțiuni. Eu nu te pot ierta”, a conchis femeia.
Precizăm că Igor Dodon l-a primit, marți, 28 iulie, pe Vadim Krasnoselski împreună cu o delegație de la Tiraspol, la vila prezidențială de la Condrița. În cadrul întrevederii, Igor Dodon l-a numit pe liderul separatist „președinte al Transnistriei”. Ulterior, Președinția a argumentat că „expresiile utilizate țin de un context exclusiv protocolar și nu se extind asupra stării politice de facto privind statutul regiunii transnistrene a Republicii Moldova”.
Totodată, amintim că acesta este cel de-al treilea protest al veteranilor războiului moldo-rus de pe Nistru din luna iulie. Manifestația de pe 16 iulie 2020 din fața Parlamentului de la Chișinău s-a terminat cu altercații între protestatari și forțele de ordine. Atunci, veteranii au fost bruscați, târâți pe jos și umiliți de polițiști.
Veteranii protestează la Condrița.
Publicată de Democrația Acasă pe Vineri, 31 iulie 2020