Scopul principal al președintelui pro-rus Igor Dodon este interzicerea Unirii cu România, prin modificarea art. 142, din Legea Supremă. De această părere este Mișcarea Politică UNIREA de la Chișinău, care condamnă cu vehemență încercarea șefului statului și a regimului său de modificare a Constituției Republicii Moldova.
Totodată, grupul politic a atras atenția asupra faptului că atacurile continue asupra Unirii și amenințările permanente la adresa unioniștilor din partea lui Dodon reprezintă o formă de persecutare a unui segment politic și civil – tot mai important – din societate, care a ajuns la peste 1/3 din populația RM, ceea ce constituie o crimă împotriva umanității, în conformitate cu art.7 lit. h) din Statutul Curții Penale Internaționale.
„2. Derapajele antidemocratice repetate ale lui Dodon, de atac la adresa unioniștilor, cu amenințarea de a interzice un curent firesc, existent prin voința oamenilor, intenția anunțată de modificare a Constituției, în vederea interzicerii obiectivului politic al Unirii, vin în contradicție flagrantă cu drepturile și cu libertățile fundamentale ale omului, consacrate de către ONU, Consiliului Europei, Uniunea Europeană, OSCE, practica CEDO etc.
3. Republica Moldova (RM) face parte din organismele internaționale menționate mai sus și este un stat asociat Uniunii Europene.
4. Aderând la aceste organizații internaționale, RM a semnat și a ratificat acorduri obligatorii și pentru RM, care, în materie de drepturi ale omului prevalează și asupra Constituției RM, fiind cu aplicabilitate directă la nivelul oricărei instituții de stat.
5. Pe data de 10 septembrie 1991, la două săptămâni de la proclamarea Independenței, RM a decis să adere la Conferința pentru Securitate și Cooperare din Europa (CSCE – devenită mai târziu OSCE) și să semneze Actul Final de la Helsinki.
6. Actul Final de la Helsinki, care datează de la 1 august 1975, prevede, în pct. 1, posibilitatea modificării pașnice a frontierelor statelor, prin acord.
Or, art.142, alin.1), din Constituția RM, pe care vrea să-l modifice Dodon, pentru a interzice Unirea, nu face altceva decât reia prevederile Actului Final de la Helsinki.
7. Actul Final de la Helsinki este menționat și în Declarația de Independență a RM, deci în Constituție, Curtea Constituțională stabilind anterior că Declarația de Independența face parte din Constituție. În același timp, încercarea de modificare a art.142, alin.1), din Constituție contravine flagrant alin.2) din același articol, precum și art.4 din Constituție. Mai mult – fiind vorba de materia „drepturi ale omului”, în mod automat, prevederile tratatelor internaționale prevalează”, a punctat Mișcarea Politică Unirea.
Respectiv, aceeași sursă a subliniat că în cazul în care Dodon va porni procedura de modificare, acțiunile sale ilegale vor trebui imediat contestate la Curtea Constituțională a Republicii Moldova și declarate neconstituționale.
„Actul Final de la Helsinki este obligatoriu pentru RM, noi asumându-ne acest angajament internațional încă din 1991-1992, prin aderarea la CSCE și semnarea tratatului respectiv. Legea cu privire la tratate prevede în mod expres, în art.19 și 22, acest lucru.
Rezultă că – pentru a-și putea realiza „planurile” – Dodon trebuie să modifice nu numai Constituția, dar și Declarația de Independență, Actul Final de la Helsinki, precum și alte documente internaționale, lucru evident imposibil și chiar fantasmagoric.
Toate acestea confirmă că Dodon, în lipsa unor soluții reale la problemele RM și în disperare de cauză, îl copiază pe stăpânul său, Putin, care a mutilat, recent, Constituția Rusiei, astfel încât tratatele internaționale și hotărârile CEDO să nu mai aibă valoare în Rusia, ceea ce poate transforma Rusia, din nou, într-un GULAG sovietic, pe care, Dodon vrea să-l extindă în RM.
Neavând nicio realizare și nicio promisiune îndeplinită, în 4 ani de mandat, Dodon a apelat la populism electoral. Modificările propuse sunt imposibil de realizat.
Atât timp cât cele două Germanii s-au unit în 1989, pe baza dreptului internațional, același lucru îl pot face Republica Moldova și România”, a mai adăugat MPU.
Precizăm că săptămâna trecută, președintele Igor Dodon a creat o comisie pentru reformă constituțională. Președintele a justificat această inițiativă prin faptul că în ultimii 10 ani mai multe hotărâri ale Curții Constituționale au fost în contradicție cu textul Constituției.
Astfel, șeful statului consideră necesar demararea procesului de reformă constituțională în vederea „modificării legislației constituționale, asigurarea supremației Constituției, consolidării statului de drept, a democrației constituționale și garantarea drepturilor omului”. Procesul de modificare a Constituției poate dura de la șase luni până la un an și jumătate. Modificările sunt adoptate cu două treimi din voturile deputaților (67 din 101) sau prin referendum la nivel național, după avizul pozitiv al Curții Constituționale.