O nouă rundă de consultări politice a avut loc între secretarii de stat în cadrul Ministerelor de Externe ale Republicii Moldova și României, Dumitru Socolan, respectiv Dan Neculăescu.
Printre subiectele abordate de către diplomaţi se numără elemente de ordin general legate de relația bilaterală, situația de securitate din regiune, inclusiv dosarul transnistrean, precum și implementarea proiectelor de infrastructură și cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale.
Secretarul de stat de la București a evidențiat că sprijinul pentru Republica Moldova, inclusiv financiar, va fi strict condiționat de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova. Totodată, a subliniat că parcursul european, la care Republica Moldova s-a angajat, este singurul în măsură să asigure dezvoltarea economică și socială și a reiterat necesitatea ca autoritățile din Republica Moldova să ducă la îndeplinire reformele agreate prin Acordul de Asociere și prin Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA) cu Uniunea Europeană.
În contextul problematicii transnistrene, părţile au reafirmat angajamentul în favoarea unei soluţii cuprinzătoare, paşnice şi durabile a acestui conflict, având la bază respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internaţional şi fără a afecta vectorul său pro-european.
Totodată, interlocutorii au agreat avansarea pe dimensiunea implementăii proiectelor comune, care vizează domenii prioritare ale cooperării bilaterale, precum infrastructura, energia, educaţia, cultura.