Ion Chicu, premierul de la Chișinău, a declarat că numărul mare de infectări cu noul coronavirus înregistrat în ultima săptămână a fost cauzat de nerespectare în totalitate a regulilor de precauție de către cetățenii Republicii Moldova.
„Dacă continuăm așa, numărul de cazuri va crește și ne va impune să revenim cu restricții”, a mai subliniat premierul de la Chișinău.
Mai mult, Ion Chicu a precizat că chiar dacă s-a permis reluarea activității instituțiilor de învățământ de la 1 septembrie, acest lucru nu înseamnă că absolut toate școlile și grădinițele se vor deschide. „Noi sperăm că multe instituții vor fi gata. Totodată, admitem că nu toate vor fi gata și nu toate vor obține permisiunea de a se redeschide”, a mai remarcat prim-ministrul.
În altă ordine de idei, Ion Chicu a anunțat că Parlamentul de la Chișinău își va începe sesiunea toamnă-iarnă la 1 septembrie 2020.
Precizăm că în săptămâna 17-23 august, Republica Moldova a depășit, pentru prima dată de la declanșarea pandemiei de COVID-19, pragul de 3 mii de cazuri în 7 zile. Prin urmare, 3.295 de persoane au fost depistate pozitiv săptămână trecută. Ceea ce a reprezentat o creștere cu 30% față de intervalul 10-16 august, când s-au înregistrat 2.523 de infectări.
Statistica respectivă a plasat R. Moldova pe primul loc în Europa la numărul de infectări cu noul coronavirus în săptămâna trecută, cu o medie de 942 de cazuri la un milion de locuitori.
Republica Moldova a terminat săptămâna trecută și cu un număr record de 9.276 de cazuri active, dar și cu cele mai multe persoane aflate în stare gravă – 575.