„Oameni buni, vă spun direct și nu vă supărați pe mine, dacă acest Dodon rămâne președintele Republicii Moldova după 1 noiembrie, înseamnă că nu aveți minte și vă meritați soarta”. Declarația a fost făcută de Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal, care a fost amenințat de președintele Igor Dodon cu judecată pentru „defăimare, lezarea onoarei și reputației sale profesionale”.
„Acum câteva zile a venit prin poștă o scrisoare de la Igor Dodon prin care dumnealui se arată nemulțumit de afirmațiile pe care le-am făcut la mijlocul și finele lunii august cu privire la vacanțele sale de lux. El mi-a scris această scrisoare sub formă de cerere prealabilă în vederea dării subsemnatului în judecată”, a anunțat Dorin Chirtoacă.
Potrivit documentului respectiv, șeful statului a cerut dezmințirea acestor informații și scuze publice din parte liberalului.
În context, Chirtoacă a precizat că nu a făcut decât să pună cap la cap informațiile apărute, inclusiv în presă, despre vacanțele președintelui de la sfârșitul acestei veri. „Dodon cu gura lui a spus că familia lui pleacă la odihnă în Turcia, iar el o să meargă la Moscova. A dispărut din peisaj, iar la Moscova a apărut tocmai peste 5 zile. Deci, ar avea tot timpul să se ducă și în Turcia la mare și peste tot. Am pus cap la cap lucrurile și am spus cum au reieșit toate datele. M-aș fi dus să-i găsesc acolo la hotelul respectiv, dar nu am avut această posibilitate. Pentru mine nu e o problemă să ies în fața dumneavoastră și să vă spun cum este vizavi de această chestiune, dar dacă dumnealui vrea să se judece, poftim”, a subliniat sursa.
„Dacă are de gând să mă dea în judecată pe o chestiune de vacanță din cele trei pe care le-a avut și dacă atât e de sensibil acest subiect, de ce nu mă dă în judecată pentru ceea ce spun de 10 ani și anume pentru faptele de corupție în care era implicat în folosul lui Plahotniuc, pe când era ministru al Economiei, unde a fost implantat de Plahotniuc pe vremea lui Voronin. Reacția lui Dodon este zero vizavi de acest încălcări. Tace ca o rață mută. De ce? Pentru că este conștient de aceste încălcări”, a mai spus Dorin Chirtoacă.
În cele din urmă, președintele Partidului Liberal a venit cu un apel către toți cetățenii Republicii Moldova.
„Mă adresez către cetățeni, nu în calitate de un potențial candidat la funcția de președinte, nu în calitate de om politic sau de reprezentant a unui partid, dar în calitate de om care a reprezentat această societate timp de 10 ani la Primăria Chișinău, având sprijinul majorității covârșitoare a populației, oameni buni, analizați bine lucrurile. (…) Vă spun direct și nu vă supărați pe mine, dacă acest Dodon rămâne președintele Republicii Moldova după 1 noiembrie, înseamnă că nu nu aveți minte și vă meritați soarta. Înseamnă că noi, societatea din R. Moldova, cu bună știință promovăm hoți, infractori, corupți și cozi de topor în cele mai înalte funcții de stat. Și atunci, să nu ne mai punem întrebarea de ce o ducem atât de rău”, a conchis Dorin Chirtoacă.
Dacă Dodon rămâne la președinție după 1 noiembrie, înseamnă că ne merităm soarta, înseamnă că noi, cu bună știință, alegem să fim conduși de hoți și corupți și îi promovăm în cele mai înalte funcții în stat.
Publicată de Dorin Chirtoacă pe Luni, 7 septembrie 2020
Amintim că în această vară, Dorin Chirtoacă a declarat că Igor Dodon ar fi mers în trei vacanțe, fără a respecta carantina, încălcând astfel legea. Atunci, Președinția a dezmințit aceste informații și a spus că va îi va acționa pe „pretinșii politicieni în judecată pentru calomniere”.