Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică de la Chișinău, consideră că „în toată lumea COVID-ul a luat viața celor care și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur”. Declarația revoltătoare a făcut-o pe Ala Nemerenco, fostul ministrul al Sănătății, să regrete că i-a propus lui Nicolae Furtună să dețină interimatul funcției respective.
Potrivit șefului ANSP, la capitolul mortalitate, Republica Moldova se află pe locul 22 în lume, în fața unor țări ca Belgia, Spania, Italia, Statele Unite sau Franța care beneficiază de sisteme medicale mult mai performante. Sursa a mai adăugat că, medicii din Republica Moldova au făcut adevărate minuni la terapie intensivă, dar statisticile arată că în 99 la sută din cazurile de deces, pacienții aveau o comorbiditate, iar peste 70%, chiar și două. Cele mai întâlnite țin de afecțiunile cardiace, diabet și obezitate.
„Nu vreau să fiu judecat și nu vreau să par cinic, dar în toată lumea, COVID-ul a luat viața celor care și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur. Oamenii care se chinuiau în stadii terminale de cancer, avansate de diabet, patologii cardiovasculare ireversibile decompensate. Iată că lucrul acesta s-a întâmplat și în Franța, și în Italia și din păcate și în Republica Moldova”, a declarat Nicolae Furtună în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova.
Șeful ANSP a mai specificat că aceasta este o realitate valabilă pentru toate țările din lume, întrucât „comorbiditățile și infecția cu COVID sunt antagoniști”. „Patologia cardiovasculară predomină, oamenii cu diabet zaharat sunt vulnerabili, noi de când vorbim că obezitatea e un factor de risc pentru maladii transmisibile. În COVID, obezitatea a jucat un rol decisiv. O treime din cei decedați sufereau de obezitate de un anumit grad”, a mai menționat Furtună.
Declarațiile medicului epidemiolog a bulversat societatea din Republica Moldova. Cu o reacție în acest sens a venit și Ala Nemerenco, fostul ministrul al Sănătăţii din Guvernul Sandu, care a menționat că regretă numirea lui Nicolae Furtună în funcția de director interimar al ANSP și că acesta trebuie să demisioneze.
„Îl cunoscusem anterior ca un specialist bun în domeniul pe care îl gestiona, mi-a fost student la masterat, energic, tânăr și promițător, mai deținuse interimatul interior și cunoștea situația din ANSP. Era nevoie de a reîntoarce într-un ritm rapid funcționalitatea ANSP, care fusese distrusă în urma reformelor nereușite în sănătate publică a guvernului Filip. Am cerut sfatul mai multor specialiști din domeniu și toți au agreat candidatura. Astfel, la 25 iunie 2019 am semnat ordinul de numire în funcție de interimar până la organizarea concursului. Apropo, concursul pentru funcția de director a fost organizat deja de noua guvernare și a fost câștigat de dumnealui, fiind confirmat în funcție în ianuarie 2020, fapt care mi-a trezit suspecții deoarece cei care fusese numiți de mine, nu prea erau acceptați de noua conducere. A venit pandemia peste noi și mai departe cunoașteți povestea. Dl Furtună a dezamăgit profund. Atât prin acțiunile sale, cât și prin aroganța și cinismul mesajelor. Toate ieșirile sale la TV aduceau mai mult a talkshow-ri decât a interviuri cu o persoane cu gândire de stat, dar ultima declarație, care a bulversat toată lumea, e pur și simplu odioasă. Să susții că orice om cu unele boli cronice e o povară, este pur și simplu depășirea oricăror limite”, a punctat fostul ministru.
Ala Nemerenco a specificat că îi este rușine de declarațiile șefului ANSP, cu atât mai mult că sunt făcute de un medic. „Astăzi e cert un lucru – dl Furtună trebuie să plece. Nu doar pentru declarațiile sale cu iz de goebbelsism, ci pentru că a gestionat cum nu se poate de prost situația pandemică de la noi. Nu cele 1074 persoane care au decedat cu COVID-19 au fost o povară pentru cei dragi lor. Domnul Furtună este o povară pentru noi toți”, a concluzionat fostul ministru al Sănătății.