Cea de-a XXVI-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie” este dedicată împlinirii a 100 de ani de la recunoașterea internațională a Marii Uniri prin Tratatul de pace de la Trianon şi a 80 de ani de la Dictatul de la Viena.
Evenimentul este organizat, în perioada 25-26 septembrie la Izvorul Mureşului, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României.
În deschidere va fi prezentată Biblioteca virtuală „Eurocarpatica” a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, urmată de vernisarea expoziţiei foto-documentare Românii din fostele scaune secuiești și Marea Unire şi de vizionarea filmului documentar Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație.
La ediția din acest an participă peste 80 de cercetători, profesori universitari, istorici, teologi, sociologi, etnografi, scriitori, muzeografi, arhiviști, profesori, preoți, oameni de cultură, studenți, din peste 35 de localități, din întreaga Românie.
„Aproape jumătate dintre participanţii la lucrările sesiunii sunt doctori şi doctoranzi în ştiinţe socio-umane. Un număr de 40 de conferenţiari au participat la aproape toate cele 25 de ediţii, sau la cea mai mare parte a acestora, constituind astfel, o comunitate ştiinţifică stabilă, o adevărată familie de intelectuali uniţi în jurul unui obiectiv generos: cunoaşterea istoriei, culturii şi spiritualităţii românilor din sud-estul Transilvaniei”.
„Un număr de 20 de conferenţiari participă pentru prima dată a sesiunea noastră, la ediţia din acest an, majoritatea dintre ei fiind tineri cercetători, specializaţi în domeniile istoriei, etnografiei, sociologiei şi culturii româneşti”, se menţionează în comunicat.
Comunicările prezentate în cadrul sesiunii vor fi publicate în Acta Carpatica nr. 7/2020, anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editat de Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita și Asociația Ștefadina din București.
În program sunt incluse mai multe apariţii editoriale.
Organizatori sunt Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), Institutul de Cercetări Socio-Umane (ICSU) „Gheorghe Șincai” din Tg. Mureș, Centrul European în Probleme Etnice (CEPE) din subordinea Academiei Române, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC) din subordinea Episcopiei Covasnei, și Asociația Ștefadina din București, în parteneriat cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) și Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM).