Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care românii din diaspora vor putea vota două zile la alegerile parlamentare din decembrie. Am întrebat parlamentari de la București dacă consideră suficiente două zile, sau erau necesare trei, pentru exercitarea dreptului la vot, ca la alegerile prezidențiale din 2019.
„Problema cu românii din diaspora este, în acest an, de două ori mai delicată, dat fiind faptul că ne confruntăm cu pandemia de virus chinezesc și situația este mult mai complicată, dovadă și faptul că organizarea secțiilor de votare va fi fără precedent din punct de vedere al normelor de siguranță și al rigorilor care vor fi necesare spre a fi îndeplinite, mai ales în contextul în care anumite țări din Europa Occidentală și-au manifestat rezerve cu privire deschiderea de secții de votare pentru românii de pe teritoriul lor.
Cred că în actualele condiții ar fi fost firesc să fie trei zile de vot pentru a se evita orice fel de probleme care ar putea prezenta risc epidemiologic sau care s-ar putea afla în afara legii, ne referim la normele legal prevăzute în Europa , dar și pe celelalte continente, în contextul pandemiei. Cred că trei zile ar fi fost mai în regulă, dar un fapt pozitiv este acela că după ora 21,00, persoanele care nu au reușit să voteze nu vor mai primi acea ușă în nas care li se trântea până acum, ci vor avea voie să-și desfășoare dreptul constituțional de a vota până la orele 23,59, un lucru care vine să previne situațiile nedorite care n-au făcut cinste României”, a declarat Daniel Gheorghe, deputat PNL în Parlamentul de la București.
Totodată, Daniel Gheorghe a subliniat că, după părerea sa, este urgentă deschiderea unui număr mai mare de secții de votare în diaspora, dar și în comunitățile istorice și R. Moldova.
„Eu cred că în R. Moldova, unde avem aproape un milion de români care sunt și cetățeni români, de cetățeni ai R. Moldova care au optat pentru revenirea la cetățenia română, un fapt absolut firesc, ar fi cazul să avem un număr de secții de votare care să corespundă unei acoperiri cât mai corecte a acestei plaje foarte mare de votanți, care sunt conectați și la realitățile românești”, a mai adăugat politicianul.
De asemenea, Matei Dobrovie a declarat că cele două zile dedicate românilor de pretutindeni pentru a vota la alegerile parlamentare din decembrie sunt de ajuns, iar acest aspect nu este singurul important din această lege.
„Cred că mai avem ceva extrem de important care a fost mai puțin discutat, și anume termenul pentru înregistrarea ca alegător prin vot prin corespondență, la parlamentare a fost prelungit cu 30 de zile.
În contextul pandemiei de coronavirus, consider că votul prin corespondență este una dintre cele mai sigure și mai bune opțiuni pentru românii din diaspora și, în general, din străinătate, pentru că nu mai trebuie să se deplaseze la secțiile de votare. Mai mult, dacă ne gândim la faptul că unele state europene precum Italia, Spania, deja au sugerat faptul că vor impune restricții și nu vor fi de acord cu înființarea de noi secții de votare, cred că votul prin corespondență este cea mai bună soluție și poate singura.
Vreau să transmit acest mesaj românilor din afară, că merită și au posibilitatea încă să se înregistreze în baza de date cu opțiunea alegători vot prin corespondență și cred că este extrem de important să comunicăm acest lucru pentru că nu cred că interesul românilor de a vota este scăzut, cred că va fi un interes mare pentru aceste alegeri. Totodată, trebuie să diminuăm riscurile și să mergem pe două căi: pe de o parte promovarea votului prin corespondență și înscrierea a cât mai mulți cetățeni și, pe de altă parte, în cele două zile, ca o măsură suplimentară pentru cei care-și doresc să vină la urne, să nu avem cozi și să existe suficient timp”, a spus deputatul PNL.
Nicolae Daniel Popescu, deputat USR, a menționat că „dacă luăm în calcul numărul de cetățeni români care au votat în fiecare zi la alegerile prezidențiale, constatăm că cei mai mulți români au votat sâmbătă și duminică. Bineînțeles că și ziua de vineri a fost importantă, dar cred că ce trebuie observat din toată această veste extraordinară pentru românii din străinătate este că inițial Guvernul și PSD, majoritatea parlamentară actuală, dorea doar o singură zi pentru românii din străinătate, la fel cum a fost în țară. Este un câștig fantastic pentru diaspora, pentru românii din afară, faptul că putem să votăm timp de două zile, și nu o singură zi, așa cum era inițial în lege”.
Totodată, Andrei Nicolae, deputat PSD, consideră că „pot fi de ajuns două zile cu o organizare meticuloasă”.