Statuia Regelui Mihai I va fi amplasată anul viitor în centrul oraşului Sinaia, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la naşterea acestuia, anunţă Agerpres.
Monumentul va fi realizat în baza unui protocol de colaborare semnat marţi, 22 septembrie, de Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş, Ministerul Culturii şi Primăria Sinaia, în prezența principesei Sofia.
„Este un moment important pentru noi, pentru că această asociaţie care este foarte tânără semnează un protocol cu un oraş atât de important din România şi avem Ministerul Culturii alături, cel care ne încurajează şi ne spune că suntem pe drumul cel bun, iar faptul că acest protocol se semnează sub egida Casei Regale nu poate decât să întregească şi să ne dea speranţe pentru un viitor frumos aici, la Sinaia”, a declarat preşedintele asociaţiei, Ion Tucă.
Conform actului, orașul Sinaia pune la dispoziție asociației și ministerului soclul pentru montarea statuii şi amplasamentul situat pe Esplanada Școlii George Enescu (Bulevardul Carol I).
În baza aceluiași protocol, Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș asigură finanțarea pentru susținerea concursului internațional de proiecte în vederea alegerii artistului care va realiza statuia şi va pune la dispoziție toate actele necesare obținerii Certificatului de urbanism și a Autorizației de construire.
Ministerul Culturii va întreprinde toate demersurile necesare identificării fondurilor pentru finanțarea lucrărilor necesare realizării statuii din bronz, asigurării transportului și amplasării acesteia pe soclul realizat de Primăria Sinaia, informează Rador.
Regele Mihai I
Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.
La sfârșitul anului 1947, regele a fost constrâns de comuniști să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă fără rezultat. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit în Versoix, Elveția.
În familia regală s-au născut cinci fiice: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.
Sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, regele a reprimit cetățenia română și i-au fost retrocedate o parte din proprietăți.
În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.
Regele Mihai a murit în 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani.
În data de 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.