Bucureștiul așteaptă fapte și rezultate, nu doar vorbe. Declarații în acest sens au fost făcute de Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, care a remarcat că relația dintre cele două state a intrat, din păcate, într-un con de umbră în ultima perioadă.
„Nu au fost vizite la nivel de miniștri, la nivel de înalte oficialități. Deocamdată, suntem într-o etapă de așteptare, vrem să vedem rezultate, prin unghiul angajamentelor asumate de Chișinău. Din păcate, avem impresia că parcă noi credem mai mult în acest parteneriat strategic și în această valoare extrem de importantă pe care noi o asociem parcursului european al R. Moldova. Am dori pe undeva să vedem şi fapte, nu numai vorbe și declarații”, a explicat sursa într-o emisiune de la TVR Moldova.
Totodată, ambasadorul a subliniat că România va continua să investească în proiecte ce au drept scop bunăstarea basarabenilor.
„Asta nu înseamnă că proiectele noastre destinate cetățenilor au fost stopate, vom continua proiectele respective. Pe de o parte să realizăm ceea ce ne-am angajat să facem, pe de altă parte să identificăm domenii noi care contribuie la întărirea legăturilor speciale dintre România şi R. Moldova. Vom încerca să promovăm inclusiv unele dosare de suflet”, a declarat Daniel Ioniță.