Sute de milioane de lei au plătit cetățenii Republicii Moldova pentru a reîntoarce Băncii Naționale a Moldovei miliardul de dolari furat, a anunțat miercuri, în cadrul ședinței Guvernului, ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, potrivit Ziarul Național.
Astfel, BNM urmează să încaseze de la bugetul de stat, în luna octombrie, 680 de milioane de lei, „obligația” respectivă, care pune pe seama bugetului public, adică pe umerii cetățenilor, acoperirea găurii survenite în urma jafului din sistemul bancar, fiind prevăzută în așa-zisa „lege a miliardului”, aprobată de Guvernul Filip și Parlamentul de acum patru ani.
Cetățenii R. Moldova au început din anul 2017 să întoarcă miliardul furat din sistemul bancar – cele 13,3 miliarde de lei, convertite în datorie de stat, bani oferiți de BNM, în anii 2014 și 2015, celor trei bănci implicate în jaful bancar, lichidate între timp, plus o dobândă de 5% anual.
În 2017, din bugetul de stat au fost achitate 668 de milioane de lei, dintre care 50 de milioane din suma de bază și 618 milioane de lei procentele calculate, în 2018 – 827 de milioane de lei, dintre care 210 milioane din suma de bază, iar în 2019 au fost achitate în total 845 de milioane de lei, dintre care 230 de milioane din suma de bază.
„Pentru anul 2020 este prevăzută achitarea unei sume totale de 851 de milioane de lei , dintre care 240 de milioane din suma de bază și alte 611 milioane de lei ca procente. Până acum, din cele 13,3 miliarde de lei convertite în datorie de stat au fost întoarse 730 de milioane de lei, cu condiția că în octombrie e termenul pentru acele 240 de milioane prevăzute pentru 2020. La această sumă se mai adaugă și procentele achitate din buget, care în total fac alte 2 miliarde 460 de milioane de lei. Dacă adunăm suma de bază de 730 de milioane și 2,460 de miliarde, avem în total luate de la bugetul de stat 3.190.000.000 de lei”, a declarat expertul de la Transparency Internațional Moldova, Veaceslav Negruță, fost ministru al Finanțelor, pentru sursa citată.
Expertul a adăugat că, în decurs de 25 de ani, jaful bancar va costa cetățenii R. Moldova 24,5 miliarde de lei.
„Dacă nimic nu se recuperează din milirad și nu are loc stingerea datoriei înainte de termen, operațiunea asumată de Guvernul Filip în 2016 va costa bugetul de stat până în 2041 suma de bază de 13,3 miliarde de lei plus procentele de 11,2 miliarde de lei, în total 24,5 miliarde de lei sustrase din bugetul de stat până în 2041. În fiecare an este sustras circa un milirad de lei din buget care se îndreaptă spre BNM, iar începând cu anul 2029 suma anuală chiar va depăși un miliard de lei până în anul 2041”, a mai calculat Negruță.
Anularea așa-zisei „legi a miliardului” a fost una dintre promisiunile lui Igor Dodon din campania prezidențială precedentă, dar și a PSRM de la ultimele alegeri prezidențiale. Actuala opoziție a propus anterior impunerea unui moratoriu asupra acestei legi sau măcar micșorarea dobânzii, lucru care nu a fost acceptat de către actualul Guvern.