Rata şomajului a continuat să crească în august, o lună marcată de relaxarea restricţiilor impuse pentru stoparea răspândirii pandemiei de coronavirus, ajungând la 8,1% în zona euro şi la 7,4% în Uniunea Europeană, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică, transmite Agerpres.
Este a cincea lună de creştere consecutivă a ratei şomajului, atât în zona euro, cât şi în Uniunea Europeană.
În rândul celor 27 de state membre ale UE, în august cele mai scăzute rate ale şomajului s-au înregistrat în Cehia (2,7%), Polonia (3,1%), Malta (4,1%), Germania (4,4%), Olanda (4,6%), Slovenia (4,7%), Austria (5%), Belgia (5,1%), Irlanda (5,2%) şi România (5,3%). La polul opus se situează Spania (16,2%), Italia (9,7%) şi Lituania (9,6%).
Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 13,188 milioane de persoane (din totalul populaţiei estimat la 330 de milioane) erau în şomaj în cursul lunii august, cu 251.000 mai multe decât în iulie.
În august, 3,032 milioane de tineri din UE nu erau angajaţi, din care 2,460 milioane erau în zona euro. În rândul femeilor din UE, rata şomajului era de 7,6% în august, în creştere de la 7,5% în iulie, în timp ce în rândul bărbaţilor rata şomajului era de 7,1% în august, stabilă faţă de iulie.