Președintele Igor Dodon ar fi convenit cu Vlad Plahotniuc, fostul lider democrat, suspendările sale din funcție, pentru a arăta Moscovei că el se opune, dar nu are pârghii. De această părere este Cristian Hrițuc, analist politic de la București, care a comentat declarațiile actualului șef de stat despre „luptele sale” cu regimul oligarhic de la Chișinău.
„Dodon, într-un interviu pentru Agerpres: „Au fost doi ani şi jumătate, prima jumătate de mandat, a fost lupta cu regimul oligarhic de la Chișinău, când preşedintele ţării era suspendat din funcţie pentru a semna ceea ce convenea guvernării oligarhice”. Și acum adevărul: Dodon a fost suspendat temporar pentru:
-refuza să semneze legea anti-propaganda rusă. Refuza să semneze legea privind marcarea concomitentă a zilei de 9 mai atât ca Ziua Victoriei cât și ca Ziua Europei.
– desemnarea unui ministru pro -european, pro-Nato, pentru funcția de Ministru al Apărării, e vorba de Eugen Sturza.
-desemnarea altor miniștri, nu voia să aprobe o remaniere”, a explicat sursa.
Astfel, Cristian Hrițuc a remarcat că de la aceste motivele reale pentru care Dodon a fost suspendat temporar și până a spune că tovarășul președinte s-a bătut cu regimul lui Plahotniuc e cale lungă. „Nu mai vorbim și de cazurile în care Dodon convenea de comun acord cu liderul democrat să fie suspendat, pentru a arăta Moscovei că el se opune, dar nu are pârghii. Dodon își permite acum să mintă, să falsifice realitatea, încercând să fabrice imaginea omului care s-a „bătut” cu Plahotniuc. Probabil va ajunge să spună că și imaginele cu pungile cu bani sunt trucate și nimic din ce am văzut cu toții nu este adevărat. Cât despre banii pe care îi primea de la Plahotniuc în momentul în care l-a părăsit pe Voronin și și-a înființat PSRM, a trecut prea mult timp”, a mai amintit analistul de la București.
Totodată, Cristian Hrițuc a specificat că deși memoria colectivă poate fi scurtă, aceasta nu înseamnă că nu mai există ziariști, analiști care nu se pot uita în arhivă, iar memoria instituțională a României nu este deloc scurtă.