Dorin Chirtoacă, reprezentatul Blocului Electoral Unirea la alegerile prezidențiale din Republica Moldova s-a lansat astăzi în campania electorală, având sloganul „Unirea pentru toți”.
La evenimentul de lansare în campanie, care a avut loc în fața Parlamentului de la Chișinău, candidatul Blocului Electoral Unirea a precizat că pe lângă sloganul de bază, mai există și alte lozinci. „Considerăm că fiecare dintre susținătorii noștri are dreptul să-și aleagă sloganul care-i este mai aproape, de aceea în această campanie vom avea cinci slogane. Astfel, sloganul de bază este „Unirea pentru toți”, ceea ce înseamnă că avantajele Unirii și repararea prin intermediul Unirii a nedreptăților care s-au abătut asupra noastră din 40-încoace, vor aduce o stare de bine pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova. De asemenea mai avem și următoarele slogane: „Cu România în Europa”, „Unirea și punctum”, „În Europa prin Unire și „Europa până la capăt”, a punctat Dorin Chirtoacă.
Totodată, candidatul Blocului Electoral Unirea a specificat că mesajul său de campanie are trei obiective: „Primul – să acționăm conform strategiei toți pentru unul, unul pentru toți. Al doilea – un președinte demn și adevărat, dar și un Parlament curat. Trei – unirea cu România și integrarea europeană până la capăt”.
În context, Chirtoacă a menționat că în această campanie cu „toții avem un singur contracandidat și acesta este Igor Dodon, urmat de regimul din regiunea transnistreană, Putin și Kozak”.
Candidatul Blocului Unirea a îndemnat alegătorii să iasă în număr cât mai mare la vot, pentru ca Igor Dodon să nu câștige alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.
„L-am bătut pe Dodon în 2011 și în 2015 la primăria Chișinău. Am făcut-o de unul singur în turul I, apoi am făcut-o împreună cu ceilalți colegi în turul al II-lea. Dacă am făcut-o eu atunci, cu atât mai mult o putem face toți împreună în 2020, după ce am văzut că a fost timp de 15 ani sluga lui Plahotniuc, după care a devenit sluga lui Putin. Un asemenea personaj nu merită să ne fie președinte. Oricine altcineva din ceilalți șapte candidați s-ar descurca mai bine, dar noi trebuie să avem un președinte pro-Vest, care să vrea unirea cu România și integrarea europeană”, a subliniat Dorin Chirtoacă.
Amintim că Dorin Chirtoacă este al optulea candidat înregistrat în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Astfel pe lângă acesta în buletinele de vot cetățenii Republicii Moldova vor putea găsi următoarele opțiuni: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (PPDA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon, (candidat independent), Violeta Ivanov (Partidul Șor), Maia Sandu (PAS) și Octavian Țîcu, (PUN).