Ia românească, obiectul vestimentar care i-a cucerit pe marii designeri ai lumii, are şanse să intre în patrimoniul imaterial UNESCO graţie celui mai complex element: altiţa. Un proiect iniţiat în urmă cu cinci ani şi care ar fi trebuit finalizat în 2018 îşi propune să facă cunoscută lumii întregi ia românească, deja atât de apreciată de marii creatori de modă.
Echipe de cercetători bat România şi Republica Moldova pentru a aduna mărturii ale meşterilor populari care duc mai departe tradiţia coaserii iei, dar şi pentru a sta de vorbă cu bătrânele din sat. „Arta cămăşii cu altiţă – Ia, element de identitate culturală în România şi Republica Moldova“ este demersul care i-a adus pe cercetători şi la Cezieni, în judeţul Olt, localitate cu un specific aparte.
Aici, în fiecare familie cel puţin o femeie încă mai coase ii, un obicei care a devenit, deja de ani buni, şi o importantă sursă de venit. Nu se mai lucrează în secret şi la lumina lămpii, dar se valorifică în continuare modelele moştenite.
Olga Filip, deţinătoarea, din acest an, a titlului de Tezaur Uman Viu, este meşter popular recunoscut naţional şi omul căruia i se datorează, în bună parte, menţinerea tradiţiei cusăturilor în localitatea Cezieni. Ne-a dezvăluit ce este, de fapt, altiţa, elementul-cheie în cercetarea specialiştilor. „Altiţa este partea de pe umăr a mânecii, cea mai bogată. Avea o importanţă deosebită. Eu, când m-am prins în horă, m-am prins cu cămaşă cusută de mama, la care şi eu am lucrat. M-am prins la 14 ani în horă, până la 14 ani mi se spunea – cum să te prinzi aşa devreme, că te iau băieţii şi o dai dracu’ de şcoală! Şi, cum era: când te prindeai în horă, la altiţă, pe umăr, se uita şi ăl din stânga, şi ăl din dreapta, şi ăl din faţă, şi ăl din spte. Ei, la spate se mai încreţea, c-o prindeai în fustă, pe faţă, la fel, rândurile nu prea se vedeau chiar aşa, dar altiţa, mâneca, mereu întinsă, da, frumosul acolo trebuia să fie. (…)Era lucrul ăsta, că altiţa era punctul cel mai admirat de către toţi cei din jur, şi la cei care-şi doreau să vadă ce e fata, cum este, e harnică, nu e harnică… De multe ori, după ce vedeau ce e pe dinafară, veneau şi ţi-o prindeau şi-o întorceau pe dos, să vadă cum e lucrată pe dos, e înşirată, e cu grijă… Mulţi care nu voiau să observe că te analizează se puneau în aşa fel încât să vadă. Se dădeau într-o parte, se puneau pe cealaltă, şi analizau umărul. Ce se vedea de la distanţă şi ce putea fi analizat, trebuia să fie impecabil“, a dezvăluit meşterul popular pentru Adevărul.
Altiţa era, de altfel, partea iei pe care femeile o realizau prima dată, pentru că necesita multă migală. Aceasta şi-a păstrat importanţa chiar şi în aceste vremuri, când deşi comenzile care vin în sat din toată ţara sunt multe, nu toată lumea ştie neapărat ce cumpără. Olga Filip are însă grijă ca femeile care se îndeletnicesc cu acest meşteşug, şi care, cum spuneam, nu sunt deloc puţine, să nu renunţe la tradiţie.
O colecţie impresionantă de ii cu altiţă se află în patrimoniul Muzeului Judeţean Olt. Una dintre echipele de cercetare pentru dosarul UNESCO s-a oprit, de altfel, pentru a fotografia minunile din zestrea muzeului oltean. „Au încercat să identifice zonele unde încă se mai coase ia cu altiţă şi au făcut înregistrări, pentru că dosarul ăsta va fi însoţit şi de o prezentare video. Foarte mulţi nu ştiu cum e, ce e, şi trebuie să le arăţi. Vor să meargă şi prin muzee, să vadă. Şi la noi, la Slatina, au venit şi au filmat ii spectaculoase, foarte frumoase, care au puterea de a convinge străinul care nu auzit, în viaţa lui, de ia cu altiţă. Prin ceea ce vede şi prin ceea ce citeşte, pentru că vor fi şi argumente scrise, să decidă, să fie convins că această piesă de port vestimentar este o valoare pentru cultura mondială, nu numai pentru ţara noastră“, a declarat şefa Secţiei Etnografie din cadrul Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş explicând că ia cu altiţă este specifică portului popular de sărbătoare, reprezentând partea cea mai importantă.
Cercetătorii Ministerului Culturii caută dovezile pe care le vor prezenta în dosarul întocmit pentru introducerea iei cu altiţă în patrimoniul mondial imaterial UNESCO.
Citiți materialul integral pe Adevărul.