La alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, accesul în secția de votare și sediul organelor electorale va fi permis doar alegătorilor care vor purta mască de protecție. Birourile electorale ale secțiilor de votare vor oferi gratuit câte o mască de protecție fiecărui alegător.
Aceasta este una din regulile de desfășurare a scrutinului electoral adoptate astăzi de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică.
Conform deciziei respective persoanele care manifestă simptome ale infecţiei respiratorii acute: febră, tuse, respiraţie îngreunată, şi se prezintă la secţia de votare în ziua alegerilor până la ora 15.00, nu vor fi admise în interior, dar vor fi înscrise în lista pentru votare la domiciliu. „De asemenea, pentru cetățenii cu manifestări clinice de boală, dar care s-au apropiat la secţia de votare după ora 15.00, se vor crea condiţii de votare prin asigurarea cu mască, mănuşi, trecerea prioritară până la cabina de vot, şi contactul minim cu persoanele aflate în secţia de votare. După plecarea persoanei suspecte, va fi efectuat procesul de dezinfecţie a tuturor suprafeţelor cu care a contactat aceasta, înainte ca altă persoană să contacteze cu ele. Acestor alegători li se va recomanda să se autoizoleze și să informeze telefonic medicul de familie, iar la necesitate să solicite 112”, se mai arată în document.
De asemenea CNESP a mai anunțat că accesul în secția de votare între orele 08.00-21.00 se va permite, indiferent de starea de sănătate doar pentru alegătorii din străinătate și pentru cei cu domiciliul în stânga Nistrului. Totodată și cetățenii care sunt în autoizolare își vor putea exercita dreptul la vot prin intermediul urnei mobile.