11 distilate de vinuri maturate provenite de la 6 producători din R. Moldova au luat 11 distincţii la „DB & SB Autumn Blind Tasting”, eveniment de profil organizat de una dintre cel mai importante reviste britanice specializate pe băuturi „The Spirits Business”.
Participarea companiilor a fost posibilă inclusiv datorită sprijinului oferit de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, care a introdus în planul anual de activitate al instituţiei şi participarea la concursurile dedicate divinurilor şi băuturilor tari.
„Divinurile produse în ţara noastră – băuturi alcoolice de calitate înaltă – au un mare potenţial de afirmare pe plan internaţional. Distilatele de vinuri din Moldova sunt un produs nobil, de calitate excepţională, unice de felul lor pe piaţa mondială. Aceste caracteristici ne-au motivat să ajustăm calendarul participărilor la concursurile şi evenimentele de profil”, a declarat directorul adjunct al Oficiului Național al Viei și Vinului, Irina Bîstrițchi.
Astfel, palmaresul producătorilor locali s-a îmbogăţit cu 7 medalii de aur, 3 de argint şi una master, iar printre câştigători se numără:
- La categoria Brandy – XO (Extra Old, cel puţin 6 ani):
Barza Albă Sofia Divin XXO 33 ani – medalie Master
Barza Albă Prazdnicinii Divin XO 15 ani – medalie de Aur
Călăraşi Divin Special Collection XO 10 ani – medalie de Aur
Călăraşi Divin Special Collection XO 7 ani – medalie de Aur
Chateau Cojuşna – Migdal XO 7 ani – medalie de Aur
Chateau Cojuşna – Migdal XO 10 ani – medalie de Aur
Vinăria Bardar Bardar Silver 7 ani – medalie de Argint
- La categoria Brandy – VSOP (Very Superior Old Pale, cel puţin 4 ani):
Călăraşi Divin Special Collection VSOP 5 ani – medalie de Aur
Chateau Vartely Chateau Vartely VSOP – medalie de Argint
Chateau Vartely Chateau Vartely Tribut – medalie de Argint
- La categoria Brandy:
Vinăria Bardar Bardar Platinum 20 ani – medalie de Aur
Pentru DBSB Autumn Tasting 2020 au fost expediate 73 de divinuri produse de 32 de companii vinicole.
„O medalie de aur a fost acordară pentru Calarasi Divin Special Collection VSOP, care a participat la categoria „Brandy – VSOP”. Băutura avea note de stafide fine, ulei de portocale şi caramel. Am avut trei stiluri diferite de distilate. Unul a avea un gust pregnant de ciocolată, iar altul – foarte fructat, adică o paletă întreagă de experienţe. Cu toate acestea, calitate este excelentă”, a ținut să precizeze unul din jurații concursului, Matt Chambers.
De asemenea, juraţii concursului au menţionat că divinul Sofia Divin XXO 33 ani de la Barza Albă, cu arome expresive de portocale uscate, condimente şi caramel „a fost pe departe unul dintre cele mai bune. A fost atât de expresiv şi are acea vibraţie relevată de mirodeniile, fructele uscate şi alte elemente dulci, care îi oferă o adevărată eleganţă.”
Şi la categoria XO au fost acordate medalii de Aur pentru divinurile din R. Moldova, inclusiv pentru
Călăraşi Divin Special Collection XO 10 ani, care are „un caracter zemos, note de gumă de mestecat cu un caracter lemnos. Cred că o dată cu maturarea, aroma va fi mai pregnantă şi expresivă.”
În Republica Moldova sunt 20 companii care produc divinuri. Potrivit legislaţaiei naţionale, distilatele de vin sunt clasificate după criterii de vârstă şi calitate. Astfel, din categoria VS fac parte divinurile cu o vechime minimă de 3 ani, cele cu un grad de maturare minimală de 5 ani sunt atribuite categoriei VSOP, iar divinurile cu o vechime de 7 ani şi mai mare sunt incluse în categoria XO, în timp ce băuturile maturate timp de peste 20 de ani – în categoria XXO.