După 50 de ani de activitate, grădiniţa Licurici din oraşul Nisporeni, va beneficia de pavilioane de joacă pentru copii. Cu suportul Guvernului României, dar şi cu contribuţia Administraţiei Publice Locale, teritoriul acesteia va fi înfrumuseţat cu patru pavilioane reparate capital, pentru a crea condiţii optime de dezvoltare multilaterală a copiilor.
Raisa Ciochina, directoarea grădiniţei, este mândră de aceste realizări şi speră că nu este ultimul proiect de colaborare şi sprijin din partea Guvernului de la Bucureşti.
„După atâta aşteptare, în sfârşit s-a început şi proiectul în instituţia noastră. Proiectul constituie 182 624 de lei şi este finanţat de către Guvernul României şi APL. Suntem recunoscători faţă de Guvernul României, pentru că, într-adevăr, în condiţiile în care suntem, nu ne permite bugetul ca să acoperim cheltuielile cerinţelor actuale şi atunci sigur că este binevenit”, a declarat Raisa Ciochina pentru Albasat TV,
La rândul lor și cadrele didactice, au apreciat noile condiţii și au mulțumit Guvernului României pentru ajutorul acordat. „Până acum, căsuţele erau într-o stare dezastruoasă, dar după proiectul implementat, cu ajutorul României, sperăm să fie totul frumos şi copiii să se simtă mult mai bine, să aibă un loc special unde să se relaxeze, să se joace. Cu ajutorul proiectelor acestea, înaintăm şi noi cu educaţia copiilor. Era totul vechi, grădiniţa la anul face 50 de ani, atunci erau toate construite, aşa cosmetic, s-a făcut reparaţie, dar în general era şi timpul şi momentul de a face o reparaţie”, a remarcat o educatoare.
Pavilioanele vor fi renovate capital. Foaia de ardezie va fi înlocuită cu ţiglă metalică, iar podeaua va fi integral din lemn. Grădiniţa Licurici din oraşul Nisporeni se va deschide după încheierea lucrărilor de reparaţie, după cum a precizat administraţia instituţiei.