Cetățenii români cu drept de vot, care locuiesc în diaspora, comunitățile istorice și R. Moldova, mai au la dispoziție o zi să se înregistreze online pentru a putea vota prin corespondență la alegerile Parlamentului României din 6 decembrie 2020.
Joi, 22 octombrie este ultima zi când cetățenii români de peste hotare se pot înscrie în Registrul electoral ca alegător în străinătate prin corespondență. Astfel, cetățeanul român cu drept de vot, care locuiește în străinătate și deține documente valabile de ședere din partea statului respectiv, solicită transmiterea prin poștă a documentelor de vot la adresa sa de corespondență. Pentru aceasta, cetățenii românii din străinătate trebuie să acceseze pagina de internet www.votstrainatate.ro, gestionată de Autoritatea Electorală Permanentă.
Expertul în bună guvernare și procese electorale din cadrul Expert Forum de la București, Septimius Pârvu, spune cum decurge procedura de înscriere pentru a vota prin corespondență.
„Alegătorul trebuie să lase câteva date. Trebuie să dovedească faptul că locuiește în străinătate și deține documente de ședere valabile pentru statul respectiv, și solicită să i se trimită plicul prin poștă. Va primi un pachet care conține practic toate materialele necesare votării. În urma acestui demers, va fi radiat din lista electorală din România, și va fi înscris pe o listă specială pentru votul prin corespondență”, a explicat Septimius Pârvu pentru Radio Chișinău.
Expertul spune că votul prin corespondență privind alegerea Senatului și a Camerei deputaților din România este mult mai sigur, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, și atrage atenția că de la alegerile prezidențiale din România și până acum, sunt și mici schimbări: astfel alegătorii sunt înștiințați dacă nu ajung prin poștă documentele cu actele de vot.
„În cel mai rău caz, dacă plicul nu ajunge, și asta este o noutate de la alegerile prezidențiale, alegătorul este înștiințat. Data trecută, la prezidențiale, s-a trimis un e-mail de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a verifica dacă a ajuns sau nu a ajuns. Chiar dacă se întâmplă ceva cu plicul, există și opțiunea votului în secție. Eu cred că votul prin corespondență este o metodă sigură, în măsura în care orice metodă care nu este în secție și sub supravegherea biroului electoral este sigură”, a menționat Pârvu.
Până acum, aproximativ 33.000 de cetățeni români din străinătate au cerut să voteze prin corespondență la alegerile parlamentare din România din 6 decembrie, pe când 3.939 și-au exprimat intenția de a vota la o secție de votare.
Cetățenii români aflați în străinătate vor avea două zile la dispoziție pentru a alege partidul pe care și-l doresc în Parlamentul de la București, 5 și 6 decembrie, spre deosebire de românii din țară, care vor vota doar duminică, 6 decembrie.