Politicienii din București trebuie să își asume eșecul politicii României față de R. Moldova. De această părere este istoricul Marius Diaconescu, care a adăugat că tabloul electoral din 2020 arată limitele acțiunii României în peisajul politic de la Chișinău.
Potrivit sursei, în ciuda clamării pe reţelele de socializare şi în presă a unui număr din ce în ce mai mare al unioniştilor, din punct de vedere electoral situaţia este cel puţin jenantă, dacă nu chiar dezastruoasă. „În loc să fie un singur candidat unionist pentru demnitatea de preşedinte al RM, avem trei, astfel încât nu pot să nu mă întreb cine este cu adevărat unionist şi cine face jocurile Moscovei. Sper ca măcar istoricii care vor cerceta peste decenii aceste vremuri vor putea lămuri chestiunea. Apoi, nici măcar cei mai importanţi doi candidaţi proeuropeni nu au fost în stare să îşi depăşească orgoliile personale şi să formeze o echipă”, a subliniat istoricul Marius Diaconescu.
Totodată, profesorul universitar a menționat că poziţia autorităţilor de la Bucureşti faţă de Maia Sandu şi Andrei Năstase este ambiguă. „A. Năstase a stat în jur de 1 Iulie o săptămână în Bucureşti, străduindu-se să fie primit şi să facă măcar o poză cu orice ministru din guvernul român. În urma acestui efort „diplomatic”, a promovat acasă ideea că este sprijinit de către guvernul din Bucureşti în cursa prezidenţială. Maia Sandu a venit aproape incognito la Bucureşti pentru o singură zi, în 17 Iulie, când s-a întâlnit cu preşedintele şi premierul. A doua zi a anunţat la Chişinău ceea ce deja toată lumea se aştepta, că va fi candidata PAS la prezidenţiale.
Preşedintele României nu a făcut declaraţii de presă pe tema alegerilor din R. Moldova, probabil pentru a nu da apă la moară speculaţiilor în presa prorusă. În schimb, preşedintele Partidului Popular European, polonezul Donald Tusk, şi-a declarat sprijinul pentru Maia Sandu într-un mesaj video în limba română în 1 Septembrie. În aceeaşi zi, unul dintre cei mai vocali europarlamentari români, Rareş Bogdan, deşi membru al PPE, şi-a declarat susţinerea pentru celălalt candidat proeuropean, A. Năstase. Oare ce au putut să înţeleagă din aceste mesaje contradictorii alegătorii din R. Moldova?
Recent, liderul partidului de guvernământ din Germania, CDU, mâna dreaptă a cancelarului Angela Merkel, a anunţat susţinerea faţă de Maia Sandu. Românii s-au întrebat în comentariile articolelor, care au preluat ştirea respectivă, când va face o declaraţie asemănătoare şi preşedintele României?” a remarcat Marius Diaconescu într-un editorial pentru Adevărul.
Istoricul a adăugat că probabil până în preajma celui de-al doilea tur de scrutin nici nu trebuie să ne aşteptăm la o declaraţie a preşedintelui României despre alegerile din R. Moldova şi cu cât mai puţin în favoarea Maiei Sandu. „În primul rând pentru că orice declaraţie a preşedintelui Klaus Iohannis va fi reinterpretată de către partizanii lui I. Dodon. Apoi, nici autorităţile româneşti încă nu şi-au definit clar poziţia. Partidul principal de guvernământ, PNL, şi-a arătat susţinerea faţă de Andrei Năstase, chiar dacă acesta nu are nicio şansă. Cel puţin până după primul tur, ar fi o dovadă de inconsecvenţă orice declaraţie de sprijin al Maiei Sandu. Iar Preşedinţia nu poate face acum nicio declaraţie în contradicţie cu partenerul său politic, PNL, chiar dacă are opţiuni diferite”, a mai explicat sursa.
În opinia profesorului universitar, politica României faţă de R. Moldova este decisă în două birouri: de la Cotroceni şi de la Ministerul de Externe. Iar în ambele are un cuvânt greu de spus ministrul de externe, Bogdan Aurescu, foarte bun cunoscător, în multe aspecte, al politicii din R. Moldova.
„Politicienii din Bucureşti trebuie să îşi asume eşecul politicii României faţă de R. Moldova şi, în perpectiva recuperării influenţei la Chişinău, indiferent de soluţii, trebuie să înţeleagă un lucru: politicienii din R. Moldova sunt parteneri de dialog, nu sunt fraţii mai mici pe care îi tragi de ureche dacă nu te ascultă. E nevoie în primul rând de respect şi de încredere. Respectul ţine de educaţie, încrederea se câştigă greu şi se pierde uşor. E valabil pentru ambele părţi”, a conchis istoricul Marius Diaconescu.