Regina Maria, pe numele său Maria Victoria Alexandra, s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell, comitatul Kent, într-o „casă mare de piatră cenușie, într-un imens și frumos parc englezesc – o pădure, cu largi pajiști de iarbă, vaste zări unduite, nu mărețe sau mohorâte, ci blânde, liniștite, nobile -, un cămin englezesc, („Povestea vieții mele”, vol. I, Editura Rao, 2013), scrie Agerpres.
A fost cea de-a doua fiică a lui Alfred, duce de Edinburgh și Saxa-Coburg Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, ofițer în marina britanică, și a ducesei Maria Alexandrova, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, potrivit „Dicționarului personalităților feminine din România” (Ed. Meronia, 2009). Fratele cel mare se numea Alfred (născut în 1874), ca și tatăl său, iar celelalte surori erau: Victoria Melita (născută la Malta în 1876), Alexandra Victoria (născută la Coburg în 1878) și Beatrice (născută la Eastwell, în 1883). A primit o educație aleasă, având înclinații către desen și pictură, și și-a petrecut copilăria și adolescența atât în Anglia cât și la Curtea țarului, bunicul său, dar și în Malta, unde a fost delegat tatăl său, pentru o perioadă de timp.
Principesa Maria și principele moștenitor Ferdinand s-au întâlnit cu prilejul unei reuniuni puse la cale în martie 1892, la Munchen, de către mama principesei și împăratul Wilhelm al II-lea, la care a fost invitat și regele Carol I. Cei doi principi s-au logodit în luna mai. Câteva luni mai târziu, la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, principele Ferdinand se căsătorea cu Maria, în cadrul unei ceremonii organizate la Sigmaringen. Regele Carol I a salutat „unirea ce s-a săvârșit și s-a sfințit, ca o asigurare pentru viitorul României”, notează volumul „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) – Ferdinand I” (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004).
(de la stg. la dr.) Principele Ferdinand, principele Hohenzollern, principesa Maria, regele Carol I, Kromprintz (moștenitorul Germaniei) și regina Elisabeta. Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
Principele Ferdinand și soția sa, Maria, au sosit la București, în ziua de 23 ianuarie/4 februarie 1893. Trenul princiar a fost întâmpinat cu salve de tun în Gara de Nord, unde s-au aflat și regele Carol I, membrii guvernului și alți demnitari. A doua zi, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin. Ferdinand și Maria au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia la 10 octombrie 1914. Perechea moștenitoare a tronului României a avut șase copii: Carol (1893-1953), Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961), Nicolae (1903-1978), Ileana (1909-1991) și Mircea (1913-1916).
Fotografie reprezentând pe regina Maria a României și principesa Ileana (copil), având semnătura în original a reginei. Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
Observând interesul tinerei principese față de îndeletnicirile militare ale soțului său, care fusese avansat colonel și i se dăduse comanda Regimentului de cavalerie 4 Roșiori, la decizia regelui Carol I și a lui Ferdinand, Maria a fost numită comandant onorific al acestuia, în 1897. Maria a purtat cu mândrie uniforma militară și s-a implicat activ în toate acțiunile pe care Regimentul 4 Roșiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roșiori „Regina Maria”) le-a desfășurat, notează https://www.familiaregala.ro/. „Din partea austerului rege, numirea mea fusese o nemaipomenită concesie, dar, precum am mai spus, erau ceasuri în care dragostea lui pentru mine precumpănea. Numirea mea fu primită cu nespus entuziasm de către ofițeri și soldați; se dădură nesfârșite serbări și ziua când primii întâia oară regimentul a fost pentru mine o zi de mândrie, iar de atunci înainte se făuri o legătură puternică și trainică între mine și scumpul meu 4 Roșiori”. („Povestea vieții mele”, vol. I, Editura Rao, 2013)
În timpul celui de-al doilea război balcanic (1913), a fost un exemplu pentru toate femeile din societatea românească, principesa Maria remarcându-se prin energie și curaj dar și prin capacitatea organizatorică și calitatea de a alina suferințele oamenilor. Epidemia de holeră izbucnită în Bulgaria, în rândurile unităților militare românești, amenința să se extindă și la nord de Dunăre. Principesa Maria a obținut de la regele Carol I permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea unde erau aduși bolnavii de holeră. A înființat, cu acest prilej, „organizația pentru ajutorarea spitalelor și a familiilor celor care pleacă pe front” (iulie 1913), se arată în volumul „Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial” (Alin Ciupală, Ed. Polirom, 2017).
Regina Maria a României îmbrăcată în uniforma de soră medicală a Crucii Roșii, la Cosmești, pe malul Siretului, 1917. Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
Maria a devenit regină a României odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, într-un moment crucial, în care întreaga societate românească, atât familia regală cât și clasa politică erau profund divizate în tabere ce susțineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianțe aflate în conflict. Încă de la început, regina Maria s-a implicat în viața politică. Discuta cu soțul său, avea inițiative, primea miniștri și diplomați, participa la festivități, își susținea cu tenacitate punctele de vedere. În acest context, regina s-a opus de la început participării la război a României alături de Puterile Centrale, susținând alianța cu țările Antantei în vederea eliberării provinciilor românești aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar și făurirea statului național unitar român. Acest fapt a atârnat greu în decizia regelui Ferdinand de a intra în război împotriva patriei sale de origine, regina pledând cauza României în corespondența cu verii ei primari, regele George al V-lea al Marii Britanii și țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, notează www.familiaregala.ro.
Încă din perioada neutralității, regina începuse să pregătească o bază de susținere a efortului de război din punct de vedere medical, sanitar și logistic. Pe fondul relațiilor cu Rusia, diplomatice și de familie (mama sa, Maria Alexandrovna Romanova era unica fiică în viață a țarului Alexandru al II-lea), regina cerea și primea medicamente, aparatură medicală, produse sanitare necesare spitalelor militare. De asemenea, o prioritate a reprezentat-o activitatea de organizare a spitalelor de campanie și de susținere a efortului de îngrijire a răniților, atât în zona frontului, cât și în spatele acestuia. Au fost continuate astfel practicile inițiate de regina Elisabeta în timpul Războiului de independență (1877-1878). Organizarea activității Crucii Roșii Române, procurarea de medicamente, participarea directă la ajutorarea răniților devenise partea esențială a existenței sale.
M.S. Regina Maria a României, îmbrăcată în uniforma de sora medicală a Crucii Roșii. Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
În noiembrie 1916, în urma bombardamentelor lansate asupra Capitalei de către aviația germană, care au făcut numeroase victime, regina a organizat, în camerele palatului regal, un spital provizoriu necesar îngrijirii răniților. De altfel, întregul palat regal fusese transformat. În urma ocupării Bucureștiului, spitalul a fost evacuat în Moldova. În timpul refugiului la Iași, regina Maria, cu un curaj nedezmințit, vizita spitalele militare sau pe cele înființate de ea, mergând la căpătâiul soldaților răniți și al celor bolnavi de tifos. Simplul fapt că încerca să le spună câteva cuvinte de încurajare arăta implicarea sa și dorința de a le ușura suferința. A continuat această activitate, conștientizând rolul ei în acele împrejurări grele pentru țară, și în vara lui 1917, în timpul luptelor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, o serie de bătălii eroice în urma cărora trupele româno-ruse au reușit să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război.
Pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, și a coordonat activitatea unei fundații de caritate, regina Maria, îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roșii, avea să fie numită în popor „mama răniților” și „regina soldat”. Mai târziu, conform http://peles.ro/personalitati/regina-maria/, regina Maria scria în „Memoriile” sale: „multe zile am rămas în mijlocul soldaților mei și Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de strașnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit”. Pentru recunoașterea meritelor femeilor implicate în efortul de război, fie ele medici, infirmiere, surori de caritate sau asistente medicale, s-a instituit ordinul „Crucea Regina Maria”, care avea trei clase și care a fost conferit între anii 1917-1918.
Basarabia, la 27 martie/9 aprilie 1918, și Bucovina, la 15/28 noiembrie, s-au unit cu România. În ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia proclama Unirea cu patria-mamă a provinciilor românești de peste Carpați. În aceeași zi se întorceau de la Iași regele Ferdinand și regina Maria, Bucureștiul redevenind capitala țării. Trenul a oprit în gara Mogoșoaia (mai târziu Băneasa), unde regele și regina au fost întâmpinați de generalul Constantin Coandă și ceilalți membri ai guvernului, de generalul Berthelot și generalul Constantin Presan, precum și de mai mulți ofițeri români, francezi și englezi. Urcați pe cai, regele, regina, principele Nicolae și generalul Berthelot au mers în fruntea oștirii române și a detașamentelor aliate (engleze și franceze), au trecut pe sub Arcul de Triumf, improvizat la intrarea în București. Regina Maria, care își agățase de șa un buchet de crizanteme galbene, îi saluta pe cei care aclamau cortegiul regal, potrivit volumului „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) – Ferdinand I” (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004).
Intrarea în București a regelui Ferdinand și a reginei Maria, 1 decembrie 1918. Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
Principala preocupare a diplomației românești, în cursul anului 1919, a fost ratificarea, prin tratatele de pace, a actelor de Unire din 1918. Șeful delegației române la Paris, Ion I.C. Brătianu, întâmpina multe greutăți ca urmare a faptului că România, ca și alte țări mici, fusese trecută în categoria „statelor cu interese limitate” și nu era acceptată la elaborarea tratatelor de pace. Regina Maria, având acordul lui Ferdinand, a decis să plece la Paris pentru a susține cauza României, în contextul relațiilor pe care le avea cu lumea occidentală. La 7 martie 1919, a fost primită de Georges Clemenceau, președintele Conferinței de Pace; a doua zi a fost primită la Palatul Elysee de președintele Raymond Poincare, care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decorație care se conferea șefilor de stat în exercițiul funcțiunii. La Paris, regina a avut discuții cu Albert Thomas, Herbert Hoover, Aristide Briand, Eleutherios Venizelos, Raymond Poincare, Lloyd George, Robert Cecil și alți lideri politici. A făcut o deplasare la Londra, unde a fost primită de regele George la Palatul Buckingham, apoi a revenit la Paris pentru a-l întâlni pe președintele american Woodrow Wilson, în 10 aprilie 1919. Regina nota: „I-am vorbit despre speranțele țărilor mici, al căror apărător a fost în mod deosebit. El a declarat că, în special, țările mici vor beneficia de Liga Națiunilor”, consemnează volumul „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I” (vol. I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).
Mulțime salutând Familia regală, cu ocazia vizitei regelui Ferdinand și a reginei Maria la Oradea, 21-23 mai 1919. Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
În anul care a urmat Marii Uniri, regele Ferdinand și regina Maria au întreprins o vizită amplă în Transilvania, oprindu-se la Brașov, Făgăraș, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Țebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistrița, Careii Mari, Baia Marea, Oradea. S-au bucurat de o primire călduroasă, adesea entuziastă. Regina consemna: „În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orășel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român”. Pe parcursul întregii sale călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.
Vizita regelui Ferdinand și a reginei Maria cu ocazia inaugurării podului de la Câmpeni, 28 mai 1919. Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
Un alt moment important în viața reginei a fost cel de la 15 octombrie 1922, când, la Catedrala de la Alba Iulia, a avut loc ceremonia încoronării sale și a regelui Ferdinand, ca suverani ai României Mari. Coroana regelui Ferdinand, realizată la cererea lui Carol I și care a purtat-o la încoronarea sa, ca prim rege al României, în 1881, a fost realizată, după un desen de Theodor Aman, din oțel provenit dintr-un tun turcesc capturat la Plevna, în timpul Războiului de Independență din 1877-1878. În ceea ce privește coroana reginei Maria, aceasta a fost făcută din aur masiv, în Franța, fiind încrustată cu pietre prețioase, iar pe lateral, cu două pandantive. Coroana a fost executată special pentru încoronarea din 1922, iar modelul a fost inspirat din iconografia bisericească și din coroana soției domnitorului Neagoe Basarab, pe baza picturii de la Biserica Domnească din Curtea de Argeș.
Ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a reginei Maria, Alba-Iulia, 15 octombrie 1922. Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
În octombrie-noiembrie 1926, regina Maria a efectuat o serie de vizite oficiale în Europa de Vest dar și un turneu triumfal în Statele Unite ale Americii. La New York a fost întâmpinată de primarul orașului; la Washington a avut o discuție cu președintele Coolidge, care a oferit un dineu în onoarea sa. Turneul a fost întrerupt din cauza stării de sănătate a regelui Ferdinand care se înrăutățea.
Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia, și a fost înmormântat la Curtea de Argeș. În aceste împrejurări, Mihai I a devenit rege al României la 20 iulie 1927, la vârsta de 5 ani și 9 luni, în condițiile în care prințul Carol, moștenitor al tronului, renunțase oficial la succesiune. Din cauza vârstei, prerogativele demnității regale au fost asumate, între 1927-1930, de o Regență formată din patriarhul Miron Cristea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gheorghe Buzdugan, și principele Nicolae, fratele lui Carol.
Regina Maria și principesa Elena împreună cu fiul său, Mihai, pe Calea Victoriei, București, 23 septembrie 1924. Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
În 1930, Carol al II-lea a revenit, inopinat, în țară. Guvernul a preluat puterile și prerogativele constituționale și, în virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai, aflat sub regență. La 9 iunie, Parlamentul l-a proclamat pe Carol rege, sub numele de Carol al II-lea. Din acel moment acesta a urmărit sistematic îndepărtarea reginei Maria de la implicarea în problemele politice ale țării, interzicându-i să mai desfășoare vreo acțiune publică sau să aibă discuții cu liderii politici. Totodată, i-a stabilit reginei domiciliul în localitatea Balcic, din Cadrilater, unde regina își construise o vilă, o grădină aranjată în stil englezesc, dar și o bisericuță, „Stella Maris”.
Starea de sănătate a reginei Maria s-a agravat în 1938. Medicii i-au recomandat să se interneze într-o clinică din Dresda. Tratamentul s-a dovedit a fi inutil, regina luând hotărârea de a reveni în țară. A călătorit cu trenul și a ajuns la Sinaia la 17 iulie. A încetat din viață a doua zi, la Castelul Pelișor, la vârsta de 62 de ani, după o suferință cumplită la care s-au adăugat izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, și indiferența acestuia față de degradarea ei fizică, potrivit www.familiaregala.ro.
„Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întreagă, a cărei soartă am împărtășit-o atâția ani, al cărei vis strămoșesc l-am visat și eu, și mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre alte națiuni, fii cinstită, iubită și pricepută. Și acum vă zic rămas-bun pe veci, de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn, dar mai presus de toate amintește-ți poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare”, spunea regina Maria în scrisoarea pe care a adresat-o țării și poporului român, notează „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol al II-lea” (vol. III, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).
Funeraliile reginei Maria (1875-1938), care au avut loc la Curtea de Argeș ; participanți la funeralii: Carol al II-lea, Principele Nicolae, Mihai I, patriarhul Miron Cristea, Armand Călinescu, E. Baleff, E. Urdăreanu, Gh. Ionescu-Sisești Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
Trupul neînsuflețit al reginei Maria a fost depus o zi la Peleș, apoi trei zile la Palatul Cotroceni. Pe drumul de la Sinaia la București, și apoi din Capitală spre Curtea de Argeș, uriașe mulțimi au prezentat onorul Reginei plecate. A fost înmormântată la 24 iulie, la Curtea de Argeș, alături de soțul său Ferdinand I. Înmormântarea reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Totodată, marile personalități internaționale, dar și presa internațională au adus cel mai înalt omagiu reginei Maria a României.
Funeraliile reginei Maria (1875-1938), care au avut loc la Curtea de Argeș; participanți la funeralii: comandor Preda Fundățeanu, adjutant regal; Elisabeta ex-regina Greciei; Carol al II-lea; principele Nicolae; arhiducesa Ileana de Austria; arhiducele Anton; Mihai, voievod de Alba-Iulia; Ernest Urdăreanu; I. Stircea Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES
Potrivit testamentului său, inima sa a fost așezată într-o casetă, învelită în drapelele de stat ale României și Marii Britanii, fiind apoi depusă în biserica de la Cotroceni, iar de aici transportată la Balcic, în capela „Stella Maris”. A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în septembrie 1940, și depusă, mai întâi, în firida unei stânci de lângă Castelul Bran, apoi, în 1969, în castel. Din martie 1971, caseta s-a aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.
Inima reginei Maria a fost depusă în Camera de Aur a Castelului Pelișor din Sinaia, la 77 de ani de la moartea reginei în această sală. Cutia de lemn cu foiță de aur în care se află inima reginei Maria a fost purtată de doi soldați și înmânată principesei Margareta, care ulterior a amplasat-o pe un soclu special amenajat în acea cameră, Sinaia, 3 noiembrie 2015. Foto: (c) ANAMARIA TOMA / AGERPRES FOTO
După 44 de ani, în 2015, la inițiativa regelui Mihai (1921-2017), Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii reginei Maria să fie în Salonul de Aur din Castelul Pelișor, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938. AGERPRES/(Documentare – Irina Andreea Cristea; redactori Arhivă foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
