Pentru a-și ajuta concetățenii să lupte cu frigul și ploaia, dar și pentru a le face timpul să treacă mai ușor, un tânăr din R. Moldova și-a luat naiul și a început să le cânte sutelor de basarabeni adunați la secția de votare de la Ambasada Republicii Moldova din Berlin. Gestul băiatului i-a emoționat pe toți cei prezenți, fiind aclamat și încurajat să continue.
Dintr-o maşină, Ion Popescu a interpretat la nai piesa „Păstorul singuratic”, considerată cartea de vizită a basarabeanului Constantin Moscovici.
„Emoţii de nedescris la Ambasada Republicii Moldova la Berlin”, a scris autoarea postării.
La scurt timp, videoclipul a ajuns viral pe Facebook, primind mesaje de încurajare și mii de distribuiri. „Privesc și plâng, mândră de moldovenii care au făcut timp să voteze, Bravo, dragă Diaspora din Berlin. Când eu am votat era un pic mai mic rândul, acum ajunge sa fie de 2 cartiere”, este unul dintre comentarii.