Maia Sandu a dat de înțeles că nu va participa la dezbateri electorale cu Igor Dodon. Declarații în acest sens au fost făcute astăzi, de candidata Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile prezidențiale.
„Am insistat să avem o dezbatere publică în fața oamenilor pe subiecte de interes național – probleme economice, depășirea crizei sanitare, combaterea corupției și sărăciei. Dar ori de cât ori este chemat să discute probleme serioase, Igor Dodon nu face altceva decât să mai arunce trei minciuni într-o propoziție. Ori de câte ori este întrebat cu ce s-a ocupat în acești patru ani, el lansează falsuri ca să sperie lumea și să nu-i mai ceară nimeni socoteală. El este slab și panicat, el nu poate nici răspunde, nici rezolva probleme, el poate doar otrăvi poporul cu minciuni.
Cu un asemenea personaj nu mai avem ce discuta. Să se bălăcească de unul singur în glodul în care a coborât. Singurele dezbateri pe care le mai poate avea sunt cele cu procurorii: despre actele de corupție, schemele în care este implicat, trădarea de țară, furturile și vestitul „kuliok”. După alegeri voi cere insistent să fie anchetat pentru toate abuzurile pe care le-a comis”, a subliniat Maia Sandu.
Potrivit candidatei PAS, Dodon rămâne în trecut, iar „noi trebuie să ne concentrăm pe problemele prezentului și pe planurile de viitor”.
De cealaltă parte, deputatul socialist, Vlad Bătrîncea, șeful staff-ului electoral al lui Igor Dodon, s-a declarat „stupefiat” de refuzul Maiei Sandu de a participa la dezbateri electorale publice.
El a subliniat că împreună cu reprezentanții PAS s-a convenit ca dezbaterea să fie organizată miercuri, 11 noiembrie, la Academia de Studii Economice. „Dezbaterile trebuiau să fie organizate miercuri, dar de câteva zile echipa Maiei Sandu nu ne-a mai răspuns la apeluri. Astăzi am rămas stupefiați când am aflat că Maia Sandu nu va mai participa în dezbateri”, a punctat Bătrîncea.
Totodată, socialistul a acuzat-o pe candidata PAS că i-ar fi frică să participe la dezbateri cu Igor Dodon și să aducă argumente referitoare la acuzațiile pe care i le-a adus contracandidatului său.
Amintim că, Igor Dodon a refuzat să participe în dezbateri electorale înaintea primului tur al scrutinului electoral. Ulterior, acesta a menționat că va participa la dezbateri în turul doi.
Pe 1 noiembrie în R. Moldova s-a desfășurat primul tur al alegerilor prezidențiale. Astfel, în urma rezultatelor obținute, candidatul pro-european Maia Sandu și actualul președinte rusofil Igor Dodon se vor duela în al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 15 noiembrie.