Igor Dodon, candidatul susținut de PSRM la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, ar fi primit 11 milioane de euro din Federația Rusă pentru campania electorală. Declarații în acest sens au fost făcute Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, care susține că ar deține mai multe documente ce confirmă acest fapt.
„În mâinile mele am niște documente pe care le-am obținut pe 11 noiembrie din Federația Rusă prin care se demonstrează un fel de audit – analiză la cheltuielile lui Igor Dodon care au fost prezentate în Federația Rusă. În total, este vorba despre o sumă de 11 milioane de euro. Este vorba despre campania electorala, trei luni de zile, turul întâi și turul doi. Deci, este vorba despre cinci luni, nu doar despre perioada alegerilor”, a menționat Renato Usatîi în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Conform datelor prezentate de către liderul Partidului Nostru, între cifra cheltuielilor indicate de către candidatul Igor Dodon în rapoartele depuse la CEC și cele pe care le deține el, există o discrepanță enormă. „În documentele pe care le dețin apar și câteva nume care le-am văzut și în investigația RISE. Gorin, 45.000 de euro, coordonator internet proiecte, 12,000 de euro, juristul Galiev, 40.000 de euro. Monitoringul mass-media – 40 000 de euro campania pre-electorală și 60 000 de euro pentru ultimele luni. Șoferi, jurnaliști, bloggeri. Logistica: avion, aeroport și altele pentru 32 de persoane. Exact despre 32 de persoane s-a vorbit că au venit din Federația Rusă – 64.000 de euro – asta doar cazarea în Republica Moldova și hrana lor și banii pentru transport. Bani pentru staff-ul lui Dodon, pentru perioada de cinci luni – 560 de mii de euro și proiectele online – 1.250.000 de euro. Pentru propaganda timp ce cinci luni s-au cheltuit 1.200.000 de euro, contra propaganda – 2.100.000 de euro. Pentru organizațiile pentru tineret – 850.000 de euro, Candidați spoileri, perioada de cinci luni, în total – 1.120.000 de euro. În raport numele acestor candidați sunt abreviatură V.I și A.N ”, a acuzat politicianul.
Renato Usatîi a mai spus că pe lângă acești 11 milioane de euro, Igor Dodon ar mai fi cerut recent încă trei milioane. Liderul Partidului Nostru susține că a obținut aceste documente de la anumite persoane din Federația Rusă, însă nu cunoaște deocamdată numele sponsorilor lui Dodon. „Încă nu am reușit să stabilesc persoanele care sunt posesorii acestor mijloace bănești și nici nu este atât de important, la moment, proveniența acestor bani. Important este că acești bani vin din afara țării, ceea ce este ilegal”, a mai punctat sursa.
Amintim că pe 1 noiembrie în R. Moldova s-a desfășurat primul tur al alegerilor prezidențiale. Astfel, în urma rezultatelor obținute, candidatul proeuropean Maia Sandu și actualul președinte rusofil Igor Dodon se vor duela în al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 15 noiembrie.